Slide

Stiri: Social

Tranziția către o economie sustenabilă.

Câte şcoli s-au închis din cauza COVID-19?

20.09.2021

Şcoli închise COVID-19 septembrie 2021. Ministerul Educaţiei a anunţat că după prima săptămână de şcoală 795 de clase/ grupe au activitatea suspendată ca urmare a cazurilor confirmate de COVID-19.

De asemenea, 1.091 de elevi au fost testaţi pozitiv în prima săptămână de şcoală. În plus, 604 profesori şi angajaţi ai sistemului de învăţământ au fost confirmaţi cu coronavirus.

Şcoli închise COVID-19 septembrie 2021. Datele publicate de Ministerul Educaţiei

În urma centralizării raportărilor din unitățile de învățământ preuniversitar, situația epidemiologică din mediul școlar este următoarea:

  • Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 1.091
  • Personal angajat în învățământ confirmat Covid-19: 604 persoane
  • Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 795
  • Copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 17.658

Următoarea raportare a Ministerului Educaţiei va fi comunicată miercuri, 22 septembrie 2021.

Scenariile aplicate în noul an şcolar

Când incidența trece peste 6 la mia de locuitori, în şcolile din România se aplică următoarele scenarii:

1. Trecerea în învățământ online integral

2. Sistem hibrid cu învățământ online pentru elevii care sunt nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a învăța față în față pentru copiii care sunt vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 de zile.

Şcoli închise COVID-19 septembrie 2021. Vaccinarea elevilor

Recent, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă o serie de măsuri pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare în unitățile de învățământ.

Astfel, în vederea limitării riscului de infectare cu COVID-19 în comunitate și în unitățile de învățământ, în perioada următoare se vor desfășura acțiuni dedicate vaccinării elevilor, studenților, a familiilor acestora, precum și a personalului didactic și nedidactic încadrat în aceste unități.

Activitățile aferente acestui proiect vor avea loc în perioada 13 septembrie – 15 noiembrie 2021 pentru învățământul preuniversitar și în perioada 1 octombrie 2021 – 1 decembrie 2021 pentru învățământul universitar.

De campania de vaccinare a elevilor sunt vizate doar persoanele eligibile (12+), în baza consimțământului informat.

Citeşte şi Vaccinarea elevilor 2021: Anunţul făcut de Comitetul Național de Vaccinare împotriva COVID-19