Stiri: Constructii

Segmentul comercial, o piață cu creșteri anuale de 15% 

30.03.2018

În sectorul rezidențial, cât și cel de business, spațiile comerciale reprezintă un segment imobiliar din ce în ce mai atractiv pentru investitori, fiind o piață ce înregistrează creșteri anuale de aproximativ 15%, potrivit unei analize realizate de către Wizmo.ro. În aceste condiţii finanțatorii, care se orientează preponderent spre orașele mari ale României, mizează pe obținerea unor randamente de 7% pe an.

„Pe fondul unei creșteri constante a puterii de cumpărare, în ultimii ani s-a dezvoltat din ce în ce mai vizibil apetitul pentru consum al populației, care s-a materializat, printre altele, și în piața de investiții imobiliare, respectiv în segmentul comercial”, conform specialiștilor Wizmo.ro.

Principalele motoare ale pieței imobiliare comerciale sunt randamentele, rata de ocupare a proprietăților și încrederea în investițiile imobiliare. În acest moment, România oferă yield-uri mult mai atractive decât țările din regiune pe acest segment.

În acest context, segmentul comercial local a cunoscut la rândul său o creștere a stocurilor, respectiv a ofertei de spații de acest tip, cu aproximativ 15% anual. Investițiile comerciale s-au îndreptat în ultima perioadă către orașele cu peste 100.000 de locuitori, unde finanțatorii mizează pe obținerea unor randamente în jur de 7% pe an. În ceea ce privește regiunile cu cele mai mari randamente pe acest segment, topul preferințelor investitorilor cuprinde următoarele orașe: Bucureștiul, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

 „Spațiile comerciale în suprafețe generoase, excelent localizate, cu vizibilitate și expunere bună, au fost ocupate treptat de branduri internaționale care au în spate, pe lângă o imagine bine conturată, și o putere financiară superioară. Așadar, intrarea pe piață a comercianților ce își permit susținerea unor chirii pe termen lung alături de dezvoltarea constantă a pieței locale, au dus în timp la creșterea segmentului de spații comerciale”, a declarat Marteen Deboo, CEO, Wizmo.ro.

Studiul mai arată că Cluj-Napoca se află printre orașele cu cea mai mare atractivitate pe segmentul comercial, unde stocul spațiilor de acest tip depășește 350.000 de metri pătrați, conform analizei realizate de Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux. Un impact puternic în acest sens l-a avut lansarea pe piață a celor două mall-uri locale, ce au adus nu doar un surplus de peste 100.000 de metri pătrați de spații comerciale, ci au rezultat și în suplimentarea investițiilor făcute de către marii retaileri și brandurile de top.

Potrivit reprezentantului RE/MAX Grup de Lux, Alina Berghian (colaborator Wizmo.ro), pentru zona centrală și semicentrală oferta de spații comerciale este foarte restrânsă, respectiv prețurile sunt destul de ridicate. Chiria pe zona centrală se încadrează între 25-50 de euro/mp și poate ajunge până la 10-20 de euro/mp pentru zona semicentrală, unde spațiile beneficiază de trafic intens și expunere bună. În ceea ce privește locațiile aflate în alte zone decât cele menționate, investitorii preferă cartierele noi construite, cu numeroase dezvoltări rezidențiale.

Ca procent al cererii, pe segmentul comercial din Cluj-Napoca se poate observa orientarea către segmentul alimentar, farmacii, cafenele/restaurante, urmat de spații pentru comercializare de îmbrăcăminte-încălțăminte, decorațiuni interioare sau mobilier. Pe de altă parte, marile branduri de retaileri – Mega Image, Carrefour, LIDL, Profi – desfășoară, în prezent, ample campanii de dezvoltare în Cluj, vizând cu precădere zonele nou-dezvoltate din punct de vedere rezidențial.

„Raportat la tranzacțiile per vânzări de proprietăți, în ultimii ani segmentul comercial din Cluj-Napoca nu a înregistrat schimbări majore. Prețurile la care sunt scoase la vânzare spațiile comerciale diferă în funcție de locație, principala caracteristică și randamentul obținut în funcție de chiria generată. Așadar, acestea pornesc de la circa 2.000 de euro/mp și pot depăși chiar și 5.000 de euro/mp pentru spațiile cu bune caracteristici și chiriași cu bonitate”, a declarat Alina Berghian, Sales Associate RE/MAX Grup de Lux.

Potrivit reprezentanților Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux, pe acest segment nu sunt așteptate creșteri de prețuri majore, atât timp cât numărul tranzacțiilor nu este suficient de mare.