Jurnalul de Afaceri Septembrie

Septembrie 2018

După câțiva ani buni în care criza financiară și-a pus amprenta serios pe piața locurilor de muncă, noile rapoarte ne demonstrează faptul că lucrurile încep să se îmbunătățească simțitor. Vești bune vin și din partea investitorilor din afara României care au reînceput să privească țara noastră ca o zonă benefică pentru investiții.

Raportul Global Location Trends 2018, realizat de IBM, demonstrează faptul că investițiile străine au scăzut cu 5% în 2017, la nivel global. Cu toate acestea, România este pe locul 18 în topul cu cele mai multe job-uri generate de investitorii străini, raportate la numărul de locuitori. Primele locuri din top sunt ocupate de Statele Unite ale Americii, China și Mexic.

Sectorul unde sunt înregistrate cele mai multe locuri noi de muncă nu este o noutate pentru nimeni: cel al tehnologiei, urmat de investițiile în marketing, vânzări și servicii, dar și cele de dezvoltare și cercetare.

Vorbind de globalizarea locurilor de muncă și de competențele ce vor fi din ce în ce mai solicitate în viitor, analiștii sunt încrezători în faptul că business-urile vor căuta angajați ce pot ajuta la dezvoltarea digitala a companiilor, punând un accent constant pe inovare și pe un plus de valoare. Se caută așadar creșterea gradului de automatizare și, odată cu acest lucru, vom deveni martorii unor schimbări dramatice care vor presupune automat și eliminarea unor poziții ale căror responsabilități vor fi preluate de programe specifice sau chiar de robotizarea activităților.

Care sunt așadar cele mai importante competențe ce vor crește siguranța unui loc de muncă? Creativitatea, abilitatea de a învăța continuu și de a fi la curent cu noile trend-uri din orice sector de activitate.