Stiri: Social

Shakespeare School Essay Competition 2024

Ultimele zile de înscrieri la Shakespeare School Essay Competition 2024

27.03.2024

Înscrierile la Shakespeare School Essay Competition – cel mai mare Concurs Național de creație în Limba Engleză – se apropie de final! Acum este ultima șansă de a intra în marea cursă pentru o Tabără în Marea Britanie.

Concursul cu participare gratuită, organizat anual de Asociația Shakespeare School pentru Educație şi dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu din toată ţara, se bucură de o mare popularitate în rândul tinerilor pasionați de limba engleză. În anul 2023 am atins un record al înscrierilor: peste 9.890 de eseuri din toate județele țării.

Tema ediției

Anul acesta, tema este „The Magic of Imagination”. Le propunem astfel copiilor și adolescenților să compună un eseu în limba engleză de 200 cuvinte (pentru categoria 11-14 ani) sau 250 de cuvinte (pentru categoria 15-19 ani), în care să descrie rolul imaginației în viețile lor, pornind de la o fotografie dată.

Shakespeare School Essay Competition 2024. Condiții de participare

Dacă ai între 11 şi 19 ani, eşti pasionat de Limba Engleză, o vorbeşti fluent, eşti creativ şi stăpâneşti bine arta argumentării, te invităm să-ţi demonstrezi priceperea în cadrul Shakespeare School Essay Competition 2024!

Participanții își pot înscrie eseurile GRATUIT, online, pe SITE-ul competiției, respectând cerințele pentru una dintre cele două categorii de vârstă, 11-14 ani sau 15-19 ani.

Termenul limită de înscriere în concurs este 31 martie 2024, ora 23:59.

Premii pentru participanți

Concursul oferă celor 30 de finaliști numeroase premii, constând în:

● 2 tabere de limba engleză în Marea Britanie (pentru marele câștigător al fiecăreia dintre cele două categorii de vârstă: 11-14 ani și 15-19 ani);
● Cursuri de limba engleză la Shakespeare School;
● Înscrieri gratuite la Examene Cambridge;
● Cărți, rechizite și multe alte surprize.

În plus, toți cei care intră în concursul național de creație în limba engleză vor primi o Diplomă de Participare, pe care o pot folosi pentru a-și completa portofoliul educațional.

Juriul este format din profesorii Shakespeare School, care selectează cele mai bune, originale și creative 30 de lucrări. Ierarhia finală a câștigătorilor este stabilită în urma unor scurte interviuri online, în limba engleză, cu finaliștii.

Premii și distincții pentru profesori

Profesorii care își încurajează elevii de 11-19 ani să trimită un eseu, în limba engleză, cu tema „The Magic of Imagination” pot câștiga:

● Curs Online dezvoltare profesională – oferit de Cambridge University Press & Assessment, pentru primii 2 profesori cu cei mai mulți elevi înscriși;
● Trofeul Excelenței + Curs Online dezvoltare profesională, pentru județul cu cei mai mulți reprezentanți în concurs;
● Certificate of Excellence, acordat profesorului cu cei mai mulți elevi înscriși;
● Certificate of Merit, acordat profesorilor care coordonează minimum 10 participanți la cea de-a 16-a ediție Shakespeare School Essay Competition.

Shakespeare School Essay Competition 2024. Anunțarea câștigătorilor

Anunțarea câștigătorilor va avea loc pe data de 19 iunie 2024.

Proiectul își propune să stimuleze gândirea creativă, spiritul inovator, originalitatea și să motiveze tinerii să-și perfecționeze limba engleză.

„Particip la fiecare ediție Essay Competition, de 3-4 ani. Am descoperit că poți să scrii oriunde, în pat, pe canapea, la birou. Și dacă scrii pe hârtie și dacă scrii pe calculator, e același lucru. Nu înseamnă că ești mai mult sau mai puțin creativ. Important este să scrii și să îți trimiți eseul la un astfel de concurs și cine știe, poate câștigi! Chiar dacă pierzi, nu e neapărat o pierdere, este pur și simplu o experiență din care înveți mai multe. Și poți să adaugi cunoștințe, până ajungi într-un loc în care poți să le valorifici cu adevărat.”, a declarat Maria Ghica, câștigătoarea premiului I, categoria 11-14 ani, la ediția din 2023 a Concursului.

Citește și Shakespeare School a lansat cursurile de vară de limba engleză