Compania Siemens a anunţat că l-a numit pe Cristian Secoşan CEO al organizaţiei din România, începând cu 1 octombrie 2018. Acesta va prelua, tot începând cu 1 octombrie 2018, şi poziţia de director al biroului Siemens din Republica Moldova.
De-a lungul carierei sale, noul CEO al Siemens a ocupat poziţii de management în cadrul unora dintre cele mai importante companii din domeniul energiei şi ingineriei. Anterior, el a mai ocupat poziţia de CEO Siemens SRL în perioada iulie 2009 – august 2012. În noua funcţie, Cristian Secoşan va continua dezvoltarea direcţiilor strategice ale companiei: electrificare, automatizare şi digitalizare.
Până la începerea mandatului lui Cristian Secoşan, responsabilităţile poziţiei de Chief Executive Officer din cadrul Siemens SRL sunt preluate de către Titus Loew, CFO al companiei. Activitatea reprezentanţei Siemens din Republica Moldova va fi coordonată pe perioada tranziţiei de Dr. Otto Oberparleiter. George Cătălin Costache a părăsit compania Siemens începând cu data de 30 iunie 2018.
Având o istorie de 113 ani în ţara noastră, Siemens operează în prezent patru fabrici şi patru centre de cercetare-dezvoltare pe plan local, având peste 2.000 de angajaţi. Compania a înregistrat în anul fiscal 2017, încheiat la 30 septembrie, venituri de aproximativ 136 milioane de euro.