Dezvoltatorul imobiliar Skanska începe construcția pentru Campus 6, proiectul de birouri situat în zona de centru-vest a Bucureștiului, în imediata apropiere a Universității Politehnice. Investiția în prima clădire a complexului este de 37.8 milioane de euro.
Campus 6 va avea o suprafață totală închiriabilă de 82.000 metri pătraţi, fiind format din patru clădiri de birouri de clasa A. Prima clădire va avea o suprafață de aproximativ 22.000 metri pătraţi, cu 11 etaje supraterane și două niveluri de parcare subterană. Termenul estimat de livrare pentru aceasta este trimestrul 3, 2018.
Clădirea va fi certificată LEED Gold și va integra soluții sustenabile care vor minimiza amprenta acestuia asupra mediului și vor reduce semnificativ costurile de operare.
„Suntem mai mult decât bucuroși să anunțăm că prin această nouă investiție în zona de centru-vest a Bucureștiului, una dintre cele mai active zone din piața de birouri, Skanska își consolidează poziția și își îndeplinește unul dintre obiectivele strategice: de a fi prezentă în două zone din București. Lucrările de construcție pentru prima clădire a complexului Campus 6 au început deja, având ca obiectiv dezvoltarea de birouri într-un spațiu aparte, în care oamenilor să le facă plăcere să își petreacă timpul. Cu acest proiect, venim în întâmpinarea nevoilor chiriașilor care doresc să își extindă activitatea în următorii ani și care se concentrează din ce în ce mai mult pe bunăstarea angajaților lor, oferindu-le spații de birouri într-un mediu tineresc și uman, care oferă inspirație. În plus, suntem încântați să observăm că viziunea noastră despre Campus 6 este confirmată de interesul crescut al potențialilor chiriași, chiar dacă suntem într-o fază incipientă a lucrărilor.”, spune Aurelia Luca, Country Director Skanska Property România.