Smithfield România. Compania anunță donații importante pentru Asociația „Dr. Victor Babeș” și Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”. Astfel, ca parte a efortului global al Smithfield Foods împotriva COVID-19, cei peste 4.500 de angajați ai companiei sunt mândri să sprijine cadrele medicale aflate în linia întâi a confruntării medicale cu pandemia de coronavirus.
Smithfield România. Donațiile făcute
De curând, compania a făcut donații Asociației Dr. Victor Babeș Timișoara (100.000 lei) și Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara (100.000 lei), în vederea combaterii extinderii coronavirusului.
Echipamente medicale
De asemenea, compania a demarat achiziția de echipamente medicale de protecție spre a fi oferite cu titlu de sponsorizare mai multor instituții medicale din județul Timiș. Acestea au o valoare de 80.000 de lei.
Smithfield România. Ce spune conducerea companiei?
„Mesajul nostru este că, împreună, putem depăși acest moment critic. Este esențial să rămânem calmi, să fim responsabili și să ajutăm comunitatea din care facem parte, respectând totodată măsurile de protecție și de combatere a transmiterii virusului. De aceea, vom continua să susținem eforturile cadrelor medicale din comunitățile noastre, așa cum am mai făcut-o deja, oferind sprijin financiar sau echipamente medicale pentru spitalele din Timișoara”, a declarat Goran Panici, Director General, Smithfield România.
Smithfield România. Programul de sprijin pentru spitale
Acțiunile se înscriu în programul prioritar Smithfield România de sprijin pentru spitalele și instituțiile medicale din Timișoara și din județul Timiș, care în ultimul an a mai inclus:
- donații în valoare de 200.000 de euro, prin care a fost renovată o secție a noii clădiri a Spitalului de copii Louis Țurcanu din Timișoara
- sprijin pentru reparația centrului medical pentru copii și tineri ai Fundației Cristian Șerban
- sprijin financiar pentru achiziționarea echipamentelor necesare unui centru de transfuzie mobil care deservește cele 17 spitale din județul Timiș
- sprijin financiar oferit Asociației Pacienților cu Reumatism din Banat pentru achiziționarea de echipamente medicale
- sprijin financiar oferit Spitalului Dr. Karl Diel din Jimbolia pentru achiziția de aparatură medicală.
Citește și Cât durează carantina în România? Răspunsul oferit de angajații români