Spatii de coworking

Spaţii de coworking: Cererea este în creştere

26.02.2021

Spaţii de coworking. Lanțul de spații de coworking Commons anunță o creștere a cererilor pentru închirierea de birouri în centrele din București, atât din partea freelancerilor, cât și a firmelor mici și mijlocii. Aceste rezultate vin la aproape un an de la începutul crizei sanitare ce a cauzat o regândire a programului de muncă și închiderea totală sau parțială a birourilor și a spațiilor de lucru din țară, în favoarea muncii de acasă.

Dacă în primele luni de pandemie, cererea pentru spații de birouri a scăzut cu 90%, în primele două luni ale anului 2021 s-au înregistrat de trei ori mai multe solicitări de vizionări pentru spațiile Commons, comparativ cu finalul anului trecut.

Spaţii de coworking. Membri reţelei Commons

Numărul total de membri din rețeaua Commons a crescut cu 11% în ianuarie, față de finalul lui 2020. În februarie, numărul de membri din spațiile Commons din București a ajuns la 250 de persoane, reprezentând un grad de ocupare de 60% din capacitatea disponibilă pentru zona de birouri.

“Am observat încă din prima săptămână a anului 2021 mult mai multe solicitări din partea bucureștenilor interesați de a-și schimba modul de lucru. Aceste persoane sunt adesea profesioniști care nu-și permit să aibă o infrastructură de lucru deficitară: conexiune slabă la internet, un birou impropriu etc., fiind în căutarea unui mediu propice de lucru.”, a declarat Andreea Raveica, community manager în cadrul Commons.

Spaţii de coworking. Tendinţe

O altă tendință care se face remarcată este aceea a companiilor care migrează tot mai mult spre periferie, căutând beneficii precum:

  • locuri de parcare ușor accesibile
  • proximitate față de casă
  • locații în clădiri de business premium

Aceștia renunță la efortul de a intra în aglomerația din centrul Bucureștiului. Deoarece, în contextul actual, majoritatea întâlnirilor se desfășoară prin video call, accesul rapid către centrul orașului nu mai este un criteriu la fel de important pentru clienții Commons.

Prin urmare, firmele caută birouri mai mici pentru echipe de câte 2-5 persoane, birouri mai aproape de casă, managerii Commons înregistrând cel mai mare interes pentru cel mai nou spațiu de coworking din Băneasa, care este o locație căutată de profesioniști care locuiesc în zona de nord a Bucureștiului.

Spaţii de coworking. Un birou flexibil

Atât freelancerii, cât și antreprenorii, caută un birou flexibil, aproape de casă, cu program 24h / 24h, foarte util în special pentru cei care lucrează cu clienți sau parteneri de business care se află pe alt fus orar.

“Munca de acasă a fost o soluție pentru începutul pandemiei, dar acest mod de lucru nu funcționează pentru toată lumea și, adesea, nu poate fi o soluție pe termen lung. Asta ne confirmă numărul tot mai mare al vizitatorilor care ne trec pragul, interesați să revină măcar parțial la un birou. Motivul este simplu, fie s-au săturat să lucreze de acasă, fie nu au condițiile necesare pentru a putea lucra eficient. Obiectivul nostru la Commons este de a oferi un loc în care membrii noștri să se poată concentra pe ceea ce au de făcut, în timp ce noi ne ocupăm să le asigurăm toate celelalte detalii: un birou confortabil, conexiune stabilă la internet, săli de ședință, imprimantă, scanner etc.” a explicat Andreea Raveica.

Spaţii de coworking. IMM-urile

În ceea ce privește dorința de flexibilitate, firmele mici și mijlocii care închiriază birouri la Commons au renunțat treptat la birourile clasice, iar acum echipele lucrează dispersate în spații de coworking mai accesibile pentru angajați. Această flexibilitate este apreciată și de cei care au nevoie de o separare a spațiului personal de cel profesional.

“Deși ne bucură faptul că oamenii au tendința de a reveni încet-încet la birou, sau, mai bine spus, la un altfel de birou, obiectivul nostru este de a menține cât mai strict normele de siguranță. Astfel, avem câte o persoană dedicată în fiecare dintre centrele noastre din București, care se asigură că toate spațiile sunt curățate și dezinfectate de câteva ori pe zi. Am instalat stații de dezinfectare peste tot în spații, purtarea măștii fiind obligatorie, iar numărul de persoane permis în zona de hot desk a fost redus pentru a fi în conformitate cu normele distanțării sociale. Ne bucurăm totuși să vedem multă responsabilitate și din partea membrilor noștri în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță.“, a adăugat Andreea Raveica.

Printre beneficiile biroului într-un spațiu de coworking se numără:

  • abonamentele flexibile
  • un design interior premium
  • toate facilitățile necesare
  • localizarea în puncte de business cheie ale orașului

Citeşte şi OMV Petrom. Investiție de 1,5 milioane de euro la Petrobrazi