Specii de peste preferate de romani - Alfredo Seafood

Ce specii de peşte preferă românii? Alfredo Seafood: Vânzările, în creştere

17.09.2018

Creşteri ale vânzărilor de peşte, în vara lui 2018. Iată ce specii preferă românii să consume! Potrivit estimărilor Alfredo Seafood, macroul, somonul și păstrăvul au fost cele mai consumate soiuri de pește, în perioada menţionată mai sus.

În vara care tocmai s-a încheiat, vânzările de pește au avut o creștere ușoară, de 10%.

Topul celor mai cumpărate specii de peşte

Macroul și somonul deţin nu mai puţin de 50% din valoarea vânzărilor de peşte. Pe următoarele poziţii se situează păstrăvul, dorada și merluciul. Acestea deţin aproximativ 20% din vânzări.

În funcţie de cantitățile vândute, clasamentul diferă numai în ceea ce privește locul secund. Aceste este ocupat de păstrăv în topul „cantităţilor”.

Ce spun reprezentanţii Alfredo Seafood?

“În perioada verii am observat o creștere a consumului de pește, datorată mai multor factori. Un motiv care stă la baza acestei tendințe este temperatura ridicată care a avantajat dietele mai ușoare, în care tipurile de carne mai grasă, de regulă roșie, sunt înlocuite cu pește și pui. Nu în ultimul rând, diversificarea gamelor de pește Gata de Gătit a favorizat majorarea consumului prin eliminarea unei bariere importante: percepția românilor că peștele este dificil de pregătit”, a declarat Mihai Cristian Dărmănescu, fondator Alfredo Seafood.

Conform acestuia, concediile în țările în care predomină bucătăria mediteraneeană, care are multe preparate pe bază de pește și fructe de mare, deschid apetitul românilor pentru a încerca rețete cu peşte, odată reîntorși în ţară.

Consumul de peşte, recomandat vara

Consumul de peşte este recomandat şi de medici, în perioadele caniculare. Peştele este mai ușor de digerat decât carnea de pui, de porc sau de vită.

Un alt avantaj este reprezentat de faptul că peștele are în compoziție numeroși nutrienți. Printre aceştia se numără: acizii grași esențiali Omega-3 și Omega-6, vitaminele A, B12, D și E, minerale ca potasiul, fierul, iodul, fosforul și seleniul. De asemenea, carnea de peşte are un conţinut foarte ridicat de proteine.

Prin urmare, carnea de peşte ajută organismul să facă față perioadelor cu temperaturi ridicate.

Citeşte şi Se anunţă creşteri salariale în ultima parte din 2018!

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Ce specii de peşte preferă românii? Alfredo Seafood: Vânzările, în creştere

  1. Pingback: Fabrica de ulei Argus, 70 de ani de activitate | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.