Spitalul Orășenesc Sinaia. La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea Spitalului Orășenesc Sinaia.
Proiectul tehnic a trebuit adaptat la situația din teren
Actul normativ a fost necesar întrucât proiectul tehnic a trebuit adaptat la situația din teren, în vederea respectării normativelor tehnice, medicale, precum și a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare. De asemenea, orașul Sinaia a solicitat suplimentarea dotărilor medicale și crearea unor spații necesare relaxării și odihnei cadrelor medicale.
Spitalul Orășenesc Sinaia. Un flux medical optim
Îndeplinirea acestor cerințe a condus atât la reconfigurarea funcțiunilor, recompartimentarea și reamplasarea secțiilor medicale astfel încât să se asigure un flux medical optim, cât și la mărirea suprafețelor spitalului, a regimului de înălțime și a numărului de paturi de spitalizare, de la 138 la 143.
Valoarea totală aprobată a investiției este de 272.498.000 de lei.
Citește și Tendințe pentru 2024: Inteligența Artificială și impactul asupra pieței muncii și industriei IT