Start in cariera prin master didactic

S-a lansat programul Start în carieră prin master didactic!

23.10.2020

Start în carieră prin master didactic. Ministerul Educației și Cercetării a lansat proiectul „Start în carieră prin master didactic” dedicat masteranzilor din cele opt universități care organizează, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.

Implementarea pentru prima dată în România a masteratului didactic a fost posibilă prin susținerea ministrului Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, care a aplicat prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, aprobând prin ordin înființarea și organizarea programelor de master didactic. Astfel, cei 400 de masteranzi care vor să îmbrățișeze o carieră didactică s-au înscris la programul de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.

Start în carieră prin master didactic. Bursă de studiu

Masteranzii vor beneficia de o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei. Fondurile sunt alocate pe întreaga perioadă a desfășurării programului.

În vederea desfășurării unei activități didactice viitoare de calitate, prin intermediul acestui proiect, masteranzii își vor dezvolta abilități și competențe practice și vor participa, alături de cadrele didactice universitare, la un program de master modern și eficient.  În plus, se vor consolida competențele didactice prin organizarea de cursuri de formare pentru 80 de cadre didactice din învățământul terțiar universitar cu o tematică ce include conținut educațional inovator și resurse de învățare moderne și flexibile.

Start în carieră prin master didactic. Îmbunătăţirea calităţii învăţământului

De asemenea, acest proiect are ca obiective:

  • îmbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar, diversificarea ofertelor educaționale
  • îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic din învățământul terțiar universitar

Acest program se încadrează atât în obiectivele strategice ale Ministerului Educației și Cercetării, venind în întâmpinarea necesității aplicării legislației naționale, cât și în recomandările documentelor de analiză europene.

Fonduri europene

Proiectul „Start în carieră prin master didactic” are valoarea de 76.836.961,72 de lei. Acesta este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de investiții – 10.II., Obiective Specifice 6.7, 6.9, 6.10, Program pilot pentru Sprijinirea Formării Inițiale a Cadrelor Didactice pentru Învățământul Preuniversitar.

Citeşte şi Apple Pay în România. Anunţul făcut de Libra Internet Bank

 

 

 

Citiți și despre: