Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a participat pe data de 7 mai 2015 la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice și cu reprezentanți ai Consiliului Național al Rectorilor, ca urmare a acțiunilor de protest care au loc în această perioadă în majoritatea centrelor universitare din România.
„Din păcate, nici de această dată nu s-a ajuns la o concluzie clară și fezabilă înspre rezolvarea problemelor semnalate de studenți, ba mai mult, Ministerul Educației a repetat aceleași promisiuni făcute de 3 ani, care cel mai probabil nu se vor transpune în acțiuni concrete. În acest condiții, studenții au decis că vor continua și intensifica acțiunile de protest. La acest moment, 8 centre universitare s-au alăturat acțiunilor de occupy: Timișoara, Galați, București, Iași, Cluj-Napoca, Reșița, Oradea și Suceava”, conform ANOSR.
Revendicarea principală cu care ANOSR a inițiat protestul este reacordarea dreptului studenților de a participa într-un procent de 25% din totalitatea electoratului în alegerea rectorilor, drept pe care studenții l-au pierdut în anul 2011 când a intrat în vigoare curenta Lege a Educației Naționale. Având în vedere că anul universitar 2015-2016 este anul în care se desfășoară alegerile pentru rectori, iar procesul de alegeri va debuta foarte curând, singura soluție de a modifica legislația în timp util este aceea de a emite o Ordonanță de Urgență care să modifice legea și care să redea acest procent studenților sau aprobarea unui proiect de lege în Parlament în procedură de urgență.
Răspunsul reprezentanților ministerului a fost acela că Guvernul României refuză să emită orice fel de Ordonanță de Urgență pe tema educației în acest an, indiferent de situație, iar în ceea ce privește ideea unui proiect de lege în Parlament, Ministerul s-a spălat pe mâini spunând că nu are nicio influență, în ciuda faptului că Guvernul este susținut de o majoritate parlamentară.
O altă revendicare a studenților a fost legată de finanțarea educației, reprezentanții ministerului răspunzând că în ultimii ani bugetul educației a crescut. Cu toate acestea, studenții susțin că nu au beneficiat în niciun fel de această creștere și niciuna din problemele ce au drept cauză subfinanțarea educației nu a fost soluționată – nu au crescut investițiile în servicii studențești, nu au crescut bursele, nu s-au făcut investiții importante în laboratoare, dar în schimb taxele au crescut de la an la an.
Ministrul Educației și-a asumat că la începutul lunii iunie va supune dezbaterii publice un nou proiect de lege a educației, proiect care să fie aprobat la finalul acestui an și prin care și MECS și reprezentanții universităților și-au asumat public că vor susține dreptul studenților de a participa în procesul de alegere a rectorilor în proporție de 25% din totalul electoratului. Acest lucru presupune automat suprimarea dreptului studenților de a conta în procesul de alegere a rectorului pentru încă 4 ani, asta în cazul în care nu se mai aduc și alte modificări legislative pe parcurs. De asemenea, aceasta nu este prima promisiune a Ministerului Educației că se lucrează la o nouă lege a educației, fiecare Ministru numit promițând în ultimii ani că vrea o nouă lege a educației.
În urma discuțiilor în țară, cu studenții prezenți în amfiteatre, s-a decis continuarea și intensificarea mișcărilor de protest și păstrarea tuturor revendicărilor și includerea de noi revendicări, discutate în amfiteatre.
“A trecut mult prea mult timp în care părerile studenților nu mai sunt ascultate, până și la întâlnirile cu Ministerul ni se promit același lucruri de ani de zile, însă fără un rezultat palpabil. Dezastrul din mediul universitar cauzat în principal de slaba finanțare a educației și faptul că în continuare studenții nu au un cuvânt de spus în ceea ce privește cine va conduce universitatea timp de 4 ani de zile, ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze realmente. La acest moment suntem 8 centre care protestează, vom fi și mai mulți și vom recurge la acțiuni și mai drastice dacă va fi nevoie”, a spus Cristi Popescu, Președinte ANOSR.