Suprataxa pe zahar. Asociatia Bauturilor Racoritoare

Suprataxa pe zahăr. Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare: Este o măsură discriminatorie

05.08.2019

Suprataxa pe zahăr. Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare susține că suprataxa pe zahăr este discriminatorie, are impact negativ în economie și nu rezolvă problemele de sănătate ale românilor. Uniunea Europeană a Asociațiilor Producătorilor de Băuturi Răcoritoare (UNESDA), cea mai reprezentativă voce din domeniu, a anunțat că este pe deplin de acord cu poziția Asociației Naționale a Băuturilor Răcoritoare (ANBR), cu privire la propunerea de taxare suplimentară a băuturilor răcoritoare cu conținut de zahăr.

Suprataxa pe zahăr. Un instrument ineficient

UNESDA confirmă argumentele prezentate de ANBR cu privire la impactul pe care noua propunere de taxare suplimentară a băuturilor răcoritoare îl are asupra economiei naționale. Astfel, în cazul în care această propunere ar fi adoptată, va avea un impact negativ considerabil asupra întregului lanț valoric al sectorului de băuturi răcoritoare din România.

În plus, în conformitate cu studiile Comisiei Europene și ale Organizației Mondiale a Sănătății, acest tip de taxare ar deveni un instrument ineficient pentru promovarea unui stil de viață sănătos.

Suprataxa pe zahăr. Angajamentele privind reducerea zahărului

În ceea ce privește angajamentele privind reducerea zahărului, UNESDA confirmă faptul că industria băuturilor răcoritoare din România respectă pe deplin angajamentele asumate atât la nivel european, cât și la nivel național.

Suprataxa pe zahăr. Reducerea procentului de zaharuri

UNESDA și-a luat angajamentul să accelereze reducerea procentului de zaharuri cu încă 10% în perioada 2015-2020. Evaluarea acestui angajament la jumătatea termenului asumat (între 2015 și 2017) a demonstrat progresele considerabile pe care industria băuturilor răcoritoare le-a făcut în acest demers. Astfel, s-a reușit să se atingă un nivel de reducere a caloriilor /zahărului cu 5,47%.

Suprataxa pe zahăr. Consecvența politicilor guvernamentale

UNESDA consideră că industria băuturilor răcoritoare are foarte mare nevoie de:

  • consecvența politicilor guvernamentale
  • consultări reale cu decidenții.

”Niciunul dintre aceste elemente nu a fost luat în considerare în ceea ce privește proiectul de suprataxare propus”, conform Asociației.

Citește și Leadership Academy 2019. Cursuri gratuite pentru copii

 

 

 

Citiți și despre: