Slide

Stiri: Companii

Supravieţuitorii din businessul românesc

22.01.2016

Antreprenoriatul în România este o misiune grea, cu suişuri şi coborâşuri. Deşi tinerii din ziua de azi au mult mai multe oportunităţi față de acum 10-20 de ani, puţin reuşesc să dezvolte o afacere de succes, iar cele deja existente se luptă cu sarcina aproape imposibilă de a rămâne pe profit.

Conform analiştilor de la KeysFin, doar 14.283 dintre firmele înfiinţate imediat după Revoluţie mai activează în prezent în economia românească.

Supravieţuitorii tranziţiei de la comunism la capitalism, Epocii de Aur a consumului şi crizei economice sunt nume destul de cunoscute precum Electrolux România SA, DOOSAN IMGB, Aeroteh SA, Proiect Bucureşti SRL, Mobila SA, Celhart Donaris SA, Pipera SA, Unisem SA, Napoca SA, Astral SA, Severnav SA şi Victoria SA.

„38 la sută dintre pionierii businessului românesc fac afaceri în comerţ, cel mai dinamic domeniu al economiei. Luând în calcul şi datele privind dimensiunile businessului, concluzia este că atunci când discutăm despre supravieţuitorii de după 1990, vorbim în primul rând de mici afaceri, buticuri, magazine de cartier care au avut un volum fidel de clienţi şi care au rulat banii şi mărfurile foarte repede, nefiind astfel afectaţi de blocajul financiar, de provocările de ordin valutar etc”, au declarat analiştii de la KeysFin.

Printre domeniile unde afacerile au rezistat roller-coaster-ului economic de după ‘89 se mai află industria prelucrătoare, construcţiile şi imobiliarele iar industria prelucrătoare este considerată o afacere cu suişuri şi coborâşuri, generate de evoluţia economică generală, de impactul puterii de cumpărare şi de contextul general intern şi internaţional.

Datele statistice demonstrează că economia românească nu este încă suficient cristalizată, capabilă să reziste pe cont propriu.