Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți. Primul loc de muncă nu se uită prea ușor, de aici venind și nenumărate efecte pe plan emoțional. Dacă mulți dintre prietenii tăi au deja un job, nu este o soluție să alergi după primul care îți iese în cale. „Choose your battles wisely!”, precum spunea un citat care tot circula pe Social Media într-o vreme. Totuși, pentru a ajunge la acea echipă care să te ajute să faci primii pași în carieră, trebuie să ai variante dintre care poți alege.
Oferte de locuri de muncă
Vestea bună este că vara aceasta ai un număr mare de opțiuni. Până pe 19 august, găsești o gamă largă de joburi la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți. Iată ce echipe te așteaptă: P&G, Serviciul de Informații Externe, Bookster, Nestle România, BDO România, Austrian Business Agency – Work in Austria, Saint-Gobain Romania, Automatic Data Processing (ADP) Romania, UniCredit Bank, British American Tobacco Romania, KPMG, Ipsos Interactive Services, BCR, Finastra, Systematic și Auchan Retail România.
Spune „da” ca să ieși din monotonie
Chiar dacă este uneori mai confortabil să lucrezi la aceleași lucruri zilnic, vine ziua în care îți vei dori să testezi ceva nou, să experimentezi. Dorința aceasta de a-ți „reinventa” din când în când jobul pornește tocmai din nevoia pentru o schimbare. Când toate zilele arată la fel, nu e de mirare că te apropii de burnout.
Rutina are beneficiile sale de a te ajuta să devii organizat și să știi încă de la începutul zilei care îți sunt task-urile. Totuși, mergând spre un stil de lucru, poate chiar spre un stil de viață al cărui motor este rutina, ajungi să-ți dorești o schimbare. O provocare nouă, un task care te scoate din zona de confort. Cu alte cuvinte, dacă vrei să te trezești motivat dimineața, trebuie să existe în cursul zilei acel ceva care te face entuziasmat. Care este acel lucru de azi pentru tine?
Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți. Şanse de creștere
Dacă cineva îți întinde o felie de tort și-ți spune că o meriți pentru tot efortul de până acum, îl accepți ca pe un premiu. Simți că-l meriți. De ce nu ai simți același lucru și când primești o șansă nouă de a te dezvolta profesional și automat, personal?
Odată ce primești un nou proiect, o funcție mai înaltă sau un task mai complex, înseamnă că superiorul tău vede potențial în tine. Sigur, riscul de a apărea sindromul impostorului devine cu atât mai mare, cu cât nivelul de dificultate al responsabilității crește. În cazul acesta, ai două opțiuni: ori te consideri nepotrivit pentru un „asemenea” rol în proiect, ori încerci să te privești prin lentila celuilalt. Oare chiar toți managerii de proiecte greșesc atunci când desemnează persoanele responsabile? Din păcate, gândul de a ne considera insuficient de buni pentru un task este mai la îndemână, decât cel de a căpăta și mai multă încredere în noi. Atunci este momentul când spunem „nu”.
Dar cum ar arăta scenariul în care zicem „da!” și încerci să te privești prin acea lumină frumoasă în care te vede Project Managerul? Până la urmă, el este cel care a observat un anumit atuu, un skill peste care, probabil, treci cu vederea.
Dacă încerci să înțelegi și perspectiva oamenilor care te admiră, s-ar putea să găsești în tine calități de valoare cărora nu le-ai dat importanță până acum. Gândește-te la asta.
Oamenii companiei
Din moment ce nu ai rămâne într-o relație cu o persoană care face aproape toate lucrurile pe dos față de tine, de ce ai alege să lucrezi într-un astfel de mediu? Versus, lucrul la birou cu o echipă deschisă la noi propuneri, care ține mult la colaborare și respect reciproc.
A spune „da” unui job doar pentru a avea unul este la fel cu a mânca ceva ce te dezgustă, doar pentru a nu rămâne flămând. Pentru câțiva, ar fi pizza cu ananas, pentru alții poate broccoli. Sigur, pizza cu ananas se află printre preferințele unui număr semnificativ de oameni pe acest glob. Altfel, nu s-ar mai prepara în restaurante. Însă, dacă nu este pe gustul tău, în mod clar nu trebuie să o alegi. La fel și în carieră. Spune „nu” și continuă să cauți în „meniul” joburilor altă opțiune. Poți verifica aici „meniul” de joburi pentru juniori Hipo.ro din vara aceasta.
Amintește-ți că în perioada în care ești tânăr ai nevoie de modele. Ai nevoie de oameni care să-ți împărtășească din insight-urile industriei, dar în special, ai nevoie de oameni care să-ți ofere șansa să poți fi tu la job. Valori comune înseamnă relații de durată. Spune „da”, doar atunci când simți că discuția de la interviul de angajare decurge lin și natural. Când aveți în comun principiile după care luați decizii. Te vei simți în largul tău!
„Da”-ul este despre încredere
„Da”-ul este despre încredere – încrederea în tine și în cei din jur. Te întrebi, „oare există pe piața muncii din prezent vreo companie care să îmi ofere șansa de a nu mă cufunda vara asta în monotonie? De a prinde experiență și de a-mi oferi o echipă cu care să rezonez?” Sună bine? Poți încerca să arunci o privire peste joburile deschise la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți, chiar aici.
„Nu uita că dacă nu-ți place pizza cu ananas, nu trebuie să o mănânci. Fii sincer cu tine și alege jobul care simți că te ajută pe bune să crești în carieră”, conform organizatorilor târgului de joburi.
Citeşte şi Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți 2022: Cum să-ți găsești un job entry-level?