Stiri: Stiri

Tarifele mici la alimente trag în jos inflația

11.09.2013

Prețurile pentru consum au cunoscut o scădere cu 0,2 la sută în luna august comparativ cu iulie 2013. Motivul este ridicat de ieftinirea alimentelor cu circa 0,8 procente care a dus de fapt la coborârea ratei anuale a inflației la valoarea de 3,67 la sută, conform datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică.

Pe de altă parte prețurile pentru mărfurile de tip nealimentar și tarifele la servicii au crescut în comparație cu luna iulie, mai exact cu 0,1 la sută și 0,3 la sută, conform unui comunicat de presă emis de către Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, cele mai mari scăderi de prețuri la alimente s-au înregistrat la fructe proaspete și procente, cu 12,3 procente respectiv cu 8,1 la sută.

Pentru prima parte a lunii august BNR a redus prognoza de inflaţie pentru 2013 şi 2013, la 3,1 la sută, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%.

Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual. „La sfârşitul lunii septembrie, poate chiar mai devreme, inflaţia va intra în intervalul de variaţie din jurul ţintei”, a declarat la 7 august guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit Ziarului Financiar.

În luna iulie preţurile de consum ale populaţiei au înregistrat o scădere cu 0,34% faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei situându-se la 4,41%.

Sursă: Ziarul Financiar