Polițiștii au desfășurat o acțiune de control în zona a cinci aeroporturi din țară, pentru verificarea activității de taximetrie. Per total, au fost verificate 168 de autovehicule, au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.
Aşadar, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi și a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au acționat, în zona Aeroporturilor Internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Bacău, pentru prevenirea pirateriei în domeniul taximetriei și depistarea persoanelor care acostează pasageri pentru a le oferi servicii de transport.
Au fost vizate persoanele care practică ilegal activitatea de taximetrie și cei care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.
Astfel, polițiștii au verificat 168 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale și a fost reținut un permis de conducere.
Dintre sancțiunile aplicate, 7 sunt prevăzute de Legea nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, iar 55 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
Pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale de transport persoane în regim de taxi și rent-a-car.