TBI Bank director de resurse umane

TBI Bank are un nou director de resurse umane

19.10.2018

TBI Bank are un nou director de resurse umane. Ena Bădeanu a preluat această funcţie, conform unui anunţ făcut de bancă. Noul director al departamentului de HR deţine o vastă experienţă de peste 20 de ani în acest domeniu. De asemenea, Ena Bădeanu se remarcă prn expertiza de leadership. Ea a ocupat poziția de Chief People Officer pentru operațiunile băncii din ţara noastră și Bulgaria.

Ena Bădeanu a condus departamente de HR din companii precum ABN AMRO sau RBS România. Cel mai recent, ea a fost Country Manager al companiei fintech globale Moneycorp.

Ce spune noul director de HR al TBI Bank

„Sunt încântată să mă alătur echipei TBI Bank și să sprijin viziunea companiei pentru un viitor bazat pe transformare digitală. Mi-am petrecut întreaga viață profesională în domeniul bancar și observ că sectorul a atins acum un nivel în care are nevoie de schimbare. TBI Bank înțelege acest lucru și aștept cu nerăbdare provocările viitorului alături de echipa vizionară a companiei”, a declarat Ena Bădeanu, Chief People Officer al TBI Bank.

TBI Bank director: Misiunea ei

În cadrul TBI Bank, misiunea Enei Bădeanu este să ducă managementul resurselor umane la un nou nivel. Mai exact, ea se va axa pe dezvoltarea spiritului antreprenorial în organizație și pe cultivarea unui mediu de lucru atractiv pentru cele mai bune talente din România și Bulgaria.

O numire strategică

Petr Baron, CEO al TBI Financial Services, compania care deține TBI Bank, afirmă că numirea este una strategică.

„Oamenii sunt esența fiecărei organizații. Căutăm manageri eficienți care să se alăture culturii TBI Bank și să ne ajute să construim banca viitorului, care nu stă pe loc, ci se dezvoltă în concordanță cu nevoile clienților. Numirea Enei la TBI Bank are o importanță strategică majoră, de vreme ce experiența și aspirațiile ei permit companiei să crească tocmai prin esența ei, echipa”, a spus Petr Baron, CEO al TBI Financial Services, compania care deține TBI Bank.

TBI Bank director: Studii

Ena Bădeanu a absolvit un master în Comunicare și Resurse Umane. De asemenea, ea este specializată în Finanțe și Contabilitate la Academia de Studii Economice din București.

De-a lungul timpului, noul director de HR şi-a îmbunătăţit continuu educația profesională prin programe de training. Ena Bădeanu își începe fiecare zi cu câteva minute de yoga. Ea crede cu tărie că atitudinea ne-o alegem singuri, așa că alege să fie mereu pozitivă.

Citeşte şi Tot ce trebuie să ştii despre modificarea condițiilor de creditare

 

Citiți și despre: