Tendinte tehnologie 2020

Tendințe în tehnologie pentru 2020

16.01.2020

Tendințe tehnologie 2020. În ultimul deceniu au avut loc foarte multe schimbări în domeniul tehnologiei. Vorbim despre adoptarea globală a smartphone-urilor, folosirea pe scară largă a cloud-ului, aplicațiilor și social media, precum și pătrunderea AI în afacerile și casele noastre.

Multe dintre predicțiile Cisco de anul trecut – legate de expansiunea dramatică a conectivității mobile, dezvoltării continue ale utilizării AI/ML și evoluția către arhitecturi multi-domain – vor continua să fie relevante pentru mulți ani de-acum înainte.

Tendințe tehnologie 2020. Care sunt, așadar, tendințele și previziunile Cisco pentru 2020 și anii următori?

Tendințe tehnologie 2020. Nevoia de a construi un Internet pentru viitor

Nu mai puțin de 49 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la internet până în 2023. În următorul deceniu, noi tehnologii vor fi dezvoltate. Este vorba de aplicații pentru:

  • realitate virtuală și augmentată
  • streaming 16K
  • AI
  • tehnologii radio 5G
  • Wi-Fi 6
  • calculatoare cuantice
  • securitate cibernetică adaptivă și predictivă
  • vehicule autonome
  • IoT inteligent.

La acestea se vor adăuga aplicațiile și tehnologiile la care nu s-a gândit nimeni încă.

Aceste tehnologii de generație viitoare vor crește complexitatea, dincolo de capacitățile pe care actuala infrastructură de internet le poate susține în mod viabil. În noul deceniu, trebuie regândită și reinventată infrastructura Internetului. Așadar, Internetul trebuie să devină mai rapid, mai scalabil, mai rentabil, mai simplu de gestionat și sigur.

Cisco a anunțat de curând planul de construire a internetului pentru următorul deceniu de inovație digitală. Strategia Cisco are la bază dezvoltări și investiții în trei domenii tehnologice cheie:

  • chipset-uri
  • optică
  • software

Acestea ne vor permite să răspundem provocărilor din viitor.

Tendințe tehnologie 2020. Loialitatea pentru o anumită aplicație, noua fidelitate de brand

”La ora actuală, când interacționați cu o companie, cel mai probabil vă gândiți la modul în care interacționați digital, fie prin intermediul unei aplicații sau al unui site web, fie la cât de ușoară și plăcută este experiența pe care o aveți prin acest prim contact”, conform Cisco.

Conform unei analize a AppDynamics App Attention Index, utilizarea serviciilor digitale a evoluat până la a deveni un comportament uman inconștient – un „Reflex digital”. În trecut, consumatorii au luat decizia conștientă de a utiliza un serviciu digital pentru a realiza o sarcină sau activitate. La ora actuală, majoritatea (71%) dintre respondenți recunoaște că serviciile digitale fac parte din viața lor de zi cu zi.

Cercetarea mai  arată că oamenii vor întoarce repede spatele brandurilor ale căror aplicații nu oferă o experiență premium.

În cazul unor probleme de performanță, consumatorii vor apela la concurență (49%) sau îi vor descuraja activ pe ceilalți să folosească un serviciu sau un brand (63%).

Astfel, nu vor oferi brandului șansa de a aduce îmbunătățiri.

Prin urmare, în 2020 și anii care vor urma, companiile trebuie să acorde atenție la toleranța zero a consumatorilor față de orice altceva decât experiențe digitale ușoare, rapide și speciale. Acest lucru va da o importanță deosebită capacității de a analiza datele privind performanța aplicației în timp real, de a găsi blocaje și de a permite acțiune imediată.

Tendințe tehnologie 2020. Threat hunting, Zero Trust & Co.

Securitatea reactivă, care adresează problemele numai pe măsură ce încep să afecteze sistemele, nu mai este suficientă. Organizațiile trebuie să se adapteze la noua realitate din jurul „Zero Trust” și să prevadă amenințările.

Modelul original Zero Trust, conceput de Forrester, se bazează pe principiul conform căruia organizațiile nu au încredere în nimic din interiorul sau din afara perimetrului rețelei lor. Accesul se acordă numai utilizatorilor, dispozitivelor și sarcinilor de lucru autorizate, după stabilirea nivelului de încredere – fără o diminuare a experienței utilizatorului. Această abordare poate deveni omniprezentă în anii următori.

Threat hunting reprezintă o practică de securitate ce va juca un rol din ce în ce mai mare în securitatea organizațiilor. În timp ce abordările tradiționale răspund de obicei la alerte după detectarea unei activități potențial dăunătoare, threat hunting nu se limitează la pericolele cunoscute și analizează amenințările necunoscute.

Scopul threat hunting este de a descoperi malware și vulnerabilități noi, încă necunoscute. Chiar dacă nu este detectat malware, threat hunting va identifica adesea vulnerabilitățile care necesită politici noi de securitate. Prin urmare, această căutare frecventă a amenințărilor conduce la reducerea generală a numărului de potențiali vectori de atac.

Tendințe în networking: rețelele Intent-Based

Rețelele nu au fost niciodată mai importante pentru companii. Rolul lor s-a extins cu mult peste conectarea dispozitivelor și locațiilor. Astăzi, rețeaua joacă un rol esențial în re-imaginarea aplicațiilor, securizarea datelor, transformarea infrastructurii și responsabilizarea echipelor.
În ultimii ani, la nivelul industriei discuțiile s-au concentrat asupra rolului rețelelor Software-defined (SDN), ca etapă importantă în evoluția rețelei. SDN aduce multe avantaje, inclusiv gestionare centralizată și securitate, flexibilitate și costuri de operare reduse.

”Pentru Cisco, SDN nu reprezintă finalul unei etape, ci mai degrabă un pas important în călătoria necesară a infrastructurilor de rețea către rețelele Intent-Based (IBN) – sisteme care folosesc AI și Machine Learning pentru a anticipa acțiuni, a detecta și a rezolva anomaliile automat și a bloca amenințările de securitate, continuând în același timp să evolueze și să învețe”, conform sursei citate.

Adoptarea SDN a fost puternică. Dintre cei peste 2.000 de lideri IT și profesioniști în networking chestionați în raportul Cisco Global Networking Trends, 41% au SDN în cel puțin un domeniu de rețea. Doar 4% consideră că rețelele lor sunt cu adevărat intent-based în prezent. Cu toate acestea, specialiștii în tehnologie cred că IBN va juca un rol important în viitorul imediat. 78% cred că rețelele lor se vor îndrepta către rețele service-driven și intent-based în următorii doi ani. De fapt, 35% dintre aceștia cred că rețelele lor vor fi în întregime intent-based în următorii doi ani.

Tendințe tehnologie 2020. Competențe/Lipsa talentelor IT

În domeniul IT, deficitul de competențe va fi resimțit cel mai acut. Găsirea talentelor continuă să fie provocarea principală cu care se confruntă liderii IT în prezent. Conform unui sondaj Cisco efectuat în rândul a 600 de factori de decizie IT și de business, 93% susțin că se confruntă cu un decalaj de talente atât de grav încât acest lucru încetinește transformarea afacerii lor.

Ceea ce se schimbă, însă, este natura celor mai solicitate tipuri de roluri. Nu ar trebui să surprindă faptul că rolurile legate de arii de dezvoltare evidente, precum știința datelor și AI, sunt tot mai cerute. Cu toate acestea, pentru a răspunde nevoilor afacerilor actuale, IT-ul trebuie să facă trecerea de la „cei care preiau comenzi” la parteneri strategici de afaceri. Acest lucru înseamnă schimbarea rolurilor cotidiene ale lucrătorilor din IT de la configurarea dispozitivelor, la rezolvarea problemelor de afaceri prin intermediul tehnologiei.

Conform Cisco, directorii IT și de business au fost de acord că cea mai mare problemă cu care se confruntă liderii din tehnologie este lipsa cunoștințelor de afaceri. În consecință, prioritatea în recrutare pentru managerii IT și de business o reprezintă selectarea angajaților cu abilități tehnice și de afaceri.

”Cum va fi satisfăcută această nevoie în viitor? Companiile care au avut succes în efortul de transformare a afacerilor preferă să recalifice personalul IT pentru a dobândi competențe de business, în detrimentul unor noi procese de angajare sau externalizării, cu scopul de a conserva cunoștințele despre cultura și valorile organizației”, mai spun reprezentanții Cisco.

Citește și HTC Vive Pro preț 2020. Anunțul făcut de companie!

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Tendințe în tehnologie pentru 2020

  1. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - Tendințe în tehnologie pentru 2020

Comentariile nu sunt permise.