Stiri: Companii

​Terenuri preluate de Braiconf.

Braiconf preia două terenuri. Ce planuri de viitor are compania?

25.06.2021

​Terenuri preluate de Braiconf. Acționarii majoritari Braiconf au preluat, prin intermediul a două companii pe care le dețin, două terenuri cu suprafața totală de peste 63.000 mp. pe care se află fostele platforme Comat SA și Remat SA din municipiul Brăila. Valoarea totală a celor două tranzacții se ridică la peste 2.500.000 de lei, iar intenția acționarilor majoritari este ca pe aceste terenuri să construiască noua fabrică Braiconf.

​Terenuri preluate de Braiconf. Suprafața cumulată

Suprafața cumulată a celor două terenuri reprezintă cel mai mare lot de teren din interiorul Brăilei, fiind situat în imediata vecinătate a zonei centrale a orașului, în proximitatea Morii Lykiardopoulus, și beneficiind de vedere generoasă la Dunăre, precum și de 5 căi de acces rutier.

Relocarea fabricii

Acționarii companiei și-au anunțat deja decizia de a reloca fabrica și de a investi într-un nou sediu, ca parte dintr-o amplă strategie de modernizare a mărcii românești, pentru care a fost deja votată în cadrul AGA din luna aprilie 2021 o investiție de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu. Managementul companiei a analizat mai multe oportunități de relocare a fabricii, printre acestea aflându-se patru terenuri și cunoscutele Mori Violattos și Lykiardopoulos, decizia asumată fiind aceea de a construi un sediu nou, modern, pe terenurile recent achiziționate.

„Avem planuri ambițioase pentru marca Braiconf și ne-am propus să construim cea mai modernă și eficientă fabrică de confecții din Europa de Est, în care să antrenăm proiecte valoroase și prin care să promovăm industria din care facem parte. Deși am analizat mai multe opțiuni pentru relocare – terenuri în zona Brăilei, clădiri istorice cum sunt Morile Violattos și Lykiardopoulos, chiar proprietăți în Galați, oraș care are astăzi câteva oportunități pe acest segment de industrie – ne dorim să păstrăm fabrica Braiconf în Brăila, iar terenurile recent achiziționate reprezintă soluția optimă pe care o căutam pentru construirea de la zero a unui sediu modern, eficient, durabil si actual, care să răspundă cu succes planurilor de dezvoltare pe care le avem”, spune Silviu Dumitrache, acționar și Președinte Braiconf.

​Terenuri preluate de Braiconf. Un concept modern

De asemenea, acţionarii companiei au anunțat intenția de a construi noua fabrică după un concept modern. Aceasta urmează a fi dezvoltat împreună cu o echipă de arhitecți români. Noua unitate se dorește a fi una competitivă la nivel național și global, care să anticipeze toate cerințele reglementărilor viitoare, cu fluxuri de producție eficiente, dotată cu echipamente și utilaje de producție moderne.

Suprafața noului teren preluat de acționarii majoritari Braiconf permite construcția unei unități de producție confecții textile adaptată la nevoile actuale ale companiei, precum și dezvoltarea a cel puțin încă alte două proiecte pe terenul respectiv.

Citeşte şi Fabrica Braiconf Brăila. Decizia luată de companie