Teste coronavirus. Crucea Roşie Română a anunţat că a cumpărat 10 aparate de testare rapidă Covid-19 şi 300 de kituri de testare. Acestea au fost achiziționate din donaţia OMV Petrom de 1 milion de euro. Rezultatul unui test este disponibil în aproximativ 40 de minute.
Teste coronavirus. Aparatele de testare au ajuns în România
”Aparatele au ajuns în ţară şi sunt în procedura de configurare. Acestea vor fi distribuite către mai multe spitale din ţară, în perioada imediat următoare, conform recomandărilor date de Ministerul Sănătăţii, singura autoritate care are o evidenţă centralizată şi actualizată la zi cu necesarul spitalelor din România”, au anunțat reprezentanții Crucii Roşii.
Cele 300 de kituri cumpărate vor putea asigura testarea a 7.200 de persoane.
Valoarea aparatelor şi a kit-urilor aferente este de 1,2 milioane euro.
Teste coronavirus. Tehnica RT-PCR
Aparatele de testare rapidă sunt sisteme portabile complet automatizate, de generaţie nouă. Acestea folosesc tehnica RT-PCR în vederea detectării genelor ce indică prezenţa virusului SARS-COV-2.
Datorită tehnicii revoluţionare, aparatele au un grad ridicat de precizie, elimină riscul de contaminare şi reduc timpii de aşteptare pentru obţinerea unui rezultat. Astfel de la 24 de h timp de aşteptare pe aparate clasice, la 40 de minute timp de aşteptare pentru aflarea rezultatului unui test pe aparatele de testare rapidă.
Teste coronavirus. Procesul de testare implică următorii pași:
- prelevarea mostrelor din tractul respirator superior
- prelucrarea într-un singur recipient în vederea extragerii, amplificării şi analizării acidului nucleic
- obţinerea unui rezultat concludent
24 de mostre
Fiecare kit de diagnosticare COV19 prin tehnica PCR conţine 24 de mostre. Acesta este dotat cu întreaga linie necesară testării:
- reactivi
- micropipetă
- centrifugă
- instrumente pentru prelevarea mostrelor
- recipiente pentru stocarea acestora
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară cu expertiză în prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor şi intervenţia în situaţie de dezastre.
Crucea Roșie mai anunță că este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul la ameninţarea cu noul coronavirus (Covid-19).
Citește și Când va începe Gerocossen producția de biocide?