Stiri: Companii

Tichete de masa 2021

Tichete de masă 2021. Veste bună pentru angajaţi

23.04.2021

Tichete de masă 2021. În acest an, aproape 90% dintre clienții Up România declară că intenționează să ofere beneficii extrasalariale angajaților. Comparativ, anul trecut, în plină carantină la nivel național, 46% dintre companii renunțaseră la beneficiile oferite salariaților.

Un studiu recent realizat de Up România la începutul anului arată cum s-a modificat atitudinea companiilor cu privire la beneficiile extrasalariale oferite angajaților în 2021.

Tichete de masă 2021. Topul preferinţelor

În topul preferințelor companiilor se află:

  • tichetele și cardurile de masă (47%)
  • tichetele sau cardurile cadou (15%)

Scade interesul pentru tichetele și cardurile de vacanță, din cauza modificărilor legislative din domeniu.

Abonamente de sănătate

Pe de altă parte, crește interesul companiilor pentru abonamentele de sănătate. Dacă anul trecut acestea se regăseau în top 5 opțiuni de beneficii luate în considerare de către companii, în 2021 abonamentele de sănătate au intrat în primele trei opțiuni de beneficii extrasalariale preferate de angajatori.

„Dacă anul trecut, în plină carantină declarată la nivel național, cele mai multe opțiuni extrasalariale luate în calcul de către companii erau din categoria cardurilor și a tichetelor de masă, cardurilor cadou sau voucherelor de vacanță, anul acesta companiile se orientează către beneficii din zona de sănătate și wellness. Astfel, observăm un interes crescut din partea clienților față de abonamentele la clinici private de sănătate, abonamente la săli de sport sau oferte de beneficii flexibile, pornind de la nevoile angajaților “, a declarat Elena Pap, Director General Up România și Director Regional Up Group.

Tichete de masă 2021. Impactul pandemiei

În ceea ce privește impactul resimțit de companii din cauza pandemiei de Covid-19, în continuare, mai bine de jumătate dintre clienții Up România declară că cifra de afaceri a companiei a fost afectată. Astfel, 1 din 3 clienți menționează că activitatea companiei a fost redusă până la 30%, în timp ce 15% dintre companii și-au văzut cifra de afaceri diminuată cu până la 50%. 12% dintre companii au avut cifra de afaceri redusă cu mai bine de 50%.

„Anul trecut a reprezentat, pentru toate companiile, o provocare ce a cerut adaptare continuă și reinventare. În ciuda măsurilor necesare ce s-au impus pentru a putea continua activitatea, din păcate, mai bine de jumătate dintre companii au înregistrat pierderi la nivelul cifrei de afaceri. Studiul Up România este menit să ne ofere o oglindă corectă a impactului resimțit de companiile cu care lucrăm, cât și să ne ajute să identificăm cele mai utile instrumente la care aceste companii apelează, chiar în condiții dificile, pentru loializarea și motivarea angajaților proprii“, a continuat Elena Pap, Director General Up România și Director Regional Up Group.

Citeşte şi Beneficii extrasalariale 2021: Ce avantaje oferă angajatorii pentru salariaţii lor în acest an?