Tinerii NEET

Situația tinerilor NEET în România: Nici nu lucrează și nici nu învață!

06.03.2020

Tinerii NEET. Dintre cei peste 1.400 de tineri NEET – care nu studiază și nici nu lucrează deși ar putea – contactați de Junior Achievement în România de la începutul acestui an, doar 126 (9%) sunt interesați să schimbe această stare de fapt.

Procentul celor care doresc să colaboreze și să se implice concret în acest demers este și mai mic. Este vorba de doar 5 din 100 de persoane contactate.

Tinerii din Ialomița, Giurgiu, Galați și Vrancea consideră colaborarea necesară un efort mult prea mare, care le-ar schimba starea curentă, în care se descurcă și fără a merge la cursuri sau a lucra. Deși sunt capabili să își finalizeze studiile și să muncească, majoritatea nu își doresc să facă acest lucru.

Tinerii NEET. Profil personalizat

Inerția, starea curentă și obișnuința cu zilele în care doar vremea se schimbă reprezintă principalele bariere care îi împiedică pe tinerii NEET să fie mai motivați.

Aplicând o serie de tehnici derivate din metoda FROG, specialiștii Junior Achievement fac următoarele lucruri:

  • interacționează direct cu acești tineri
  • îi motivează să își dorească mai mult de la ei înșiși
  • să se pregătească profesional
  • să se angajeze
  • să-și urmeze visul de a avea propriul lor start-up.

Dispersarea lor geografică necesită lungi convorbiri telefonice cu fiecare dintre ei și organizarea de seminare online pentru instruire, identificarea pasiunilor și a punctelor forte. Tinerii își dau acordul și pentru fiecare dintre ei este realizat câte un profil personalizat.

Spre deosebire de un CV, profilul personalizat oferă informații despre aptitudini, abilități, cunoștințe și preferințele de lucru sau studiu.

De ce rămân tinerii NEET în această situație?

Unii tineri NEET nu au mijloacele necesare pentru a accesa internetul, pentru a își deschide un cont de e-mail sau a-și căuta un loc de muncă.

Alții nu au nici resursele elementare pentru a se pregăti și a se deplasa la un interviu ori pentru a-și planifica și implementa ideile care i-ar transforma în mici antreprenori.

Prin proiectul NEETs in Entrepreneurship, toate aceste bariere aparent insurmontabile sunt ridicate. Acest lucru este valabil pentru tinerii care doresc să schimbe ceva.

Cei care nu au un calculator sunt îndrumați spre bibliotecile locale sau primării, unde li se oferă acces la internet și pot participa la seminarele online.

Cei care doresc să devină antreprenori primesc consultanță și ulterior finanțare, după ce dovedesc o bună planificare a afacerii.

Tinerii NEET. Principala barieră

Totuși, inerția rămâne principala barieră. Majoritatea tinerilor NEET, în special aceia care nu consideră antreprenoriatul ca fiind o opțiune, trebuie să facă pasul cel mare și să se angajeze.

Echipa de implementare a proiectului îi ajută, le caută locuri de muncă și le propune cele mai bune opțiuni.

Pentru a veni în sprijinul tinerilor care nu își pot căuta singuri un loc de muncă, echipa merge chiar mai departe: le cere acordul și aplică în numele lor.

Tinerii NEET. Locuri de muncă

Datele făcute publice de Institutul Național de Statistică în februarie indică scăderea ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante în 2019. S-a ajuns, așadar, la cel mai redus nivel din ultimii 5 ani.

În ultimul trimestru al anului 2019 erau doar 47.090 de locuri de muncă vacante, față de 63.694 în trimestrul III din 2018.

În 2019, numărul de șomeri care nu au lucrat niciodată a atins un nou minim. Este vorba de până la 177.089 de persoane, față de 200-290.000 de persoane în ultimii 10 ani.

În plus, în 8 luni din 2019 rata șomajului a fost 3%, această valoare fiind cea mai scăzută din 1992 și până în prezent.

Mai puține locuri de muncă, mai puțini șomeri și o rată mai mică a șomajului indică noi provocări pentru cei care nu au un loc de muncă, nu studiază, dar își doresc să lucreze.

NEETs in Entrepreneurship

Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment . Acesta este implementat de organizațiile Junior Achievement din șase țări.

Până la finalul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de activități de formare pentru:

  • dezvoltarea abilităților de angajare
  • pentru a-și deschide propria afacere

Mai multe detalii despre proiect și înscrieri sunt disponibile la https://neets-entrepreneurship.org/ro/register.

Citește și Topul celor mai doriți angajatori din România

 

 

 

Citiți și despre: