Titluri de stat FIDELIS decembrie 2024. Începând de luni, 9 decembrie, până miercuri, 18 decembrie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Campania „România are sânge de rocker, acum și de investitor”
Aceasta este a zecea ediție a campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor” realizată împreună cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu, Rock FM”, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat.
Premierele ediției FIDELIS de iarnă
Pentru prima dată, donatorii pot opta, în afară de obișnuita emisiune cu scadență de 1 an, pentru titlurile de stat cu maturitate de 3 ani, în lei, la o dobândă de 7,90% pe an, cea mai mare de până acum.
În plus, investitorii care doresc să subscrie în euro beneficiază în premieră de scadențe diferite față de edițiile anterioare: o emisiune cu scadența la 2 ani și 3,75% pe an și una pe 7 ani, cu dobândă de 5,75% pe an.
Beneficii pentru donatorii de sânge
Ministerul Finanțelor continuă să susțină donarea de sânge prin tranșele speciale dedicate donatorilor de sânge care se vor aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la 1 an și 3 ani, cu dobândă de 7,45% și, respectiv, 7,90%.
Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2024.
De asemenea, pentru a încuraja donarea de sânge, Ministerul Finanțelor, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, a organizat pentru a treia oară un centru mobil de donare chiar la sediul instituției, în perioada 2-3 decembrie. Sub sloganul „România are sânge de rocker”, în parteneriat cu Rock FM, peste 200 de persoane au răspuns apelului, iar datorită implicării lor, peste 600 de vieți vor fi salvate.
Titluri de stat
În afară de tranșele speciale, ediția FIDELIS care debutează pe 9 decembrie va conține și următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 6,45% și, respectiv, 7,60%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 7 ani și dobânzi anuale de 3,75%, respectiv, 5,75%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Câștigurile sunt neimpozabile
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.
Citește și AROBS Transilvania Software aniversează 3 ani de la listarea pe BVB