Slide

Energie

Topul celor mai scumpe metale din lume

01.05.2017

Cel mai scump metal ajunge la uimitorul preț de 30 milioane dolari pentru un singur gram. Probabil că percepția generală este că aurul sau platina sunt cele mai scumpe metale din lume, această percepție având legătură și cu faptul că ele sunt folosite în realizarea bijuteriilor, numele lor fiind foarte des întâlnite. Există însă o serie de metale rare, folosite în special în industrie, care se apropie sau chiar depăşesc preţul aurului sau platinei.

Cu toţii am auzit de Roşia Montană şi de tonele de zăcăminte de aur şi de argint care se găsesc acolo, zăcăminte ce valorează miliarde de lei. Însă, potrivit unor studii, în acea regiune din România ar exista, pe lângă aur şi argint, şi o serie de metale rare care ar avea o valoare cel puţin egală cu cea a aurului.

Cele mai scumpe metale din lume şi întrebuințarea acestora

Rodiul

Rodiul este un metal rar, de culoare alb-cenuşie, având un puternic efect strălucitor. Denumirea acestui metal provine din limba greacă – „rhodon” înseamnă „roşu”.

Este un metal rar, din grupa platinei, cu o duritate foarte ridicată. Se găsește în minereurile de platină iar, datorită durității sale, rodiul este aplicat prin galvanizare sau vaporizare ca strat de acoperire a unor instrumente optice sau pe bijuterii din aur alb sau platină, pentru a le conferi acestora un aspect mai lucios şi mai frumos. De asemenea, mai este utilizat şi în industria auto, precum şi în industria medicală la o serie de dispozitive care folosesc raze X.

Rodiul este aplicat pe bijuteriile din aur alb sau din platină pentru a le conferi acestora un aspect mai lucios şi mai frumos

Deşi preţul rodiului este în scădere, situându-se în prezent la 30 de dolari pe gram, au existat şi perioade în care acesta valora mai mult decât aurul.

Platina

Au fost perioade în care platina era considerată mult mai preţioasă decât aurul, însă se pare că acele vremuri au apus, în prezent preţul acestui metal fiind sub nivelul aurului, în contextul în care s-au descoperit mai multe zăcăminte şi, se pare, este mai ușor de extras decât aurul.

Preţul unui gram de platină este la ora actuală situat în jurul valorii de 30 de dolari.

Preţul unui gram de platină este în momentul de față mai mic decât al unui gram de aur

Platina este un metal dur, maleabil, ductil și prețios, de culoare gri-alb. De asemenea, este un metal nobil rezistent la coroziune, fiind folosit în confecționarea bijuteriilor, în echipamente de laborator, în medicina dentară şi în industria auto, pentru realizarea unor contacte electrice.

Reniul

Reniul este un metal foarte rar, care se caracterizează printr-o duritate extrem de ridicată. Acest metal se extrage, de obicei, din minele de cupru, cele mai mari rezerve găsindu-se în Chile, Kazakhstan şi Statele Unite.

La fel ca alte metale cu o duritate mare, reniul este utilizat în realizarea de contacte electrice, în special în industria producătoare de turbine eoliene.

Preţul reniului este apropiat de cel al aurului, în jurul valorii de 35-40 dolari.

Aurul

În clasamentul metalelor rare şi scumpe, aurul se situează la mijlocul topului. Deşi are un preţ ridicat (40 de dolari pe gram sau 170 lei pe gram), acesta nu este atât de rar precum alte metale care au în special o utilizare industrială.

Estimările arată că în întreaga lume ar exista 167.000 de tone de aur

De peste 5.000 de ani, aurul este un important element pentru civilizația umană, fiind folosit pentru fabricarea de bijuterii, podoabe, obiecte de artă sau monede. Estimările arată că rezervele mondiale de aur sunt estimate la 167.000 de tone.

Indiul

Acest metal extrem de rar se găseşte doar în cantităţi mici în China, Coreea de Sud şi Japonia. Acesta a fost descoperit în anul 1863, iar ca utilizare putem menţiona unele aliaje ușor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.

Indiul a fost descoperit în anul 1863, iar un gram costă în jur de 50 de dolari

Preţul pe gram al indiului este unul apropiat de cel al aurului, mai exact de 40-50 dolari pe gram.

Osmiul

Osmiul se numără printre cele mai dense metale de pe Pământ. Având o culoare argintie-strălucitoare, acesta are o duritate rară și se remarcă printr-o temperatură extrem de ridicată de topire.

Zăcăminte de osmiu se găsesc în anumite regiuni din Rusia, în America de Sud şi de Nord. Datorită calităţilor enumerate, acesta este utilizat în special în realizarea de contacte electrice.

Preţul acestui metal variază între 700 şi 1000 dolari pe gram.

Plutoniul

Plutoniul este un metal greu, radioactiv, de culoare alb-argintie, este utilizat pe scară largă în fabricarea armelor nucleare, combustibilului nuclear şi ca sursă de energie pentru navele spaţiale.

Plutoniul este utilizat pe scară largă în fabricarea armelor nucleare

Deşi nu se vinde pe piaţa liberă, preţul său este imens, de 4.000 – 5.000 de dolari pe gram.

Californiul 252

Este puțin probabil să fi auzit de acest metal, chiar dacă este cel mai scump din lume. Valoarea lui este una impresionantă – 30 de milioane de dolari pentru un singur gram. Probabil vă întrebaţi de unde vine acest preţ extrem de mare, însă răspunsul este simplu: este extrem de rar. Acest element a fost creat doar o singură dată, la descoperirea sa în 1950. Mai exact, în prezent există în lume numai 8 grame din acest metal, care până în prezent nu are nicio utilizare, în afară de cea ştiinţifică sau pentru cercetare.

În lume există numai 8 grame de Californiu 252, care valorează 240 milioane de dolari