Cele mai bune viteze de internet mobil din ţara noastră au fost oferite, în perioada ianuarie – septembrie 2015, de către Orange, Vodafone și Telekom. În acelaşi timp, RCS&RDS, Nextgen Communications și UPC sunt pe primele locuri la serviciul de internet fix, conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), plecând informațiile Netograf.ro, aplicația oficială de monitorizare și evaluare a calității serviciului de acces la internet.
Rezultatele au la bază un număr de peste 120.000 de teste efectuate de utilizatori, de la începutul anului și până la ora actuală, din care aproximativ 100.000 au fost validate și utilizate în procesul de generare a statisticilor oficiale.
Operatorii de internet mobil din ţara noastră le-au oferit utilizatorilor următoarele viteze medii reale de download: Orange România — 27,83 Mbps indoor și 39,21 Mbps outdoor, Vodafone România — 15,78 Mbps indoor și 26,77 Mbps outdoor, Telekom România Mobile Communications — 10,25 Mbps indoor și 13,45 Mbps outdoor, respectiv RCS & RDS — 2,62 Mbps indoor și 2,85 Mbps outdoor.
Primii cinci furnizori de internet fix au oferit, în perioada analizată, următoarele viteze medii reale de download: RCS & RDS — 98,95 Mbps prin fir și 43,48 Mbps wireless, Nextgen Communications — 63,57 Mbps prin fir și 35,53 Mbps wireless, UPC Romania — 57,19 Mbps pe fir și 31,27 Mbps wireless, Digital Cable Systems — 47,42 Mbps prin fir și 26,25 Mbps wireless, respectiv Telekom România Communications — 31,10 Mbps prin fir și 16,68 Mbps wireless.