Topul Naţional al Firmelor Private din România. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) organizează, azi, cea de-a 29-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România. Este vorba de cel mai mare eveniment de recunoaştere a meritelor antreprenorilor, prin promovarea celor mai performante afaceri din România.
Topul Naţional al Firmelor Private din România. Performanţe economice notabile
Vor fi premiate companiile româneşti care au înregistrat performanţe economice notabile şi au adus valoare comunităţii şi economiei şi care se bucură şi de recunoaştere la nivel european şi internaţional.
În deschiderea evenimentului va vorbi preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, iar la gală sunt aşteptaţi, în afara oamenilor de afaceri, numeroşi parteneri ai mediului de afaceri, dar şi miniştri şi ambasadori.
Programul evenimentului:
– Cuvânt de deschidere Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR
– Alocuţiunea Preşedintelui şi/sau Premierului României
– Discursuri ale reprezentanţilor autorităţilor (Miniştri, Ambasadori), partenerilor şi invitaţilor speciali
– Decernare premii
– Bufet suedez şi networking
Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul: cnipmmr.ro/top2021
Carta Albă a IMM-urilor din România 2021
La finalul lunii septembrie a avut loc lansarea lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România 2021”, ediţia nr. 19, realizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR) în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Lucrarea reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România ce prezintă situația de ansamblu a mediului de afaceri în anii 2020 și 2021, impactul COVID, dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.
Citeşte şi Ce beneficii extrasalariale au acordat companiile în pandemie?