Taficul de mărfuri înregistrat de la începutul anului în porturile maritime româneşti se menţine în creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui anunţ făcut de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC).
Traficul de mărfuri din porturile maritime din România. 32,11 milioane de tone
Astfel, traficul total de mărfuri este de 32,11 milioane de tone în primul semestru al anului 2021, faţă de 29,73 milioane de tone în aceeaşi perioadă a anului trecut, înregistrându-se o creştere de 8%.
Din traficul total, peste 24 de milioane de tone reprezintă trafic maritim, iar restul fluvial.
Traficul total este structurat astfel:
- 10,43 milioane tone import
- 9,35 milioane tone export
- 9,96 milioane tone tranzit
- 2,35 milioane tone cabotaj.
Din traficul total, 24,24 milioane tone reprezintă trafic maritim şi 7,87 milioane tone reprezintă traficul fluvial.
Traficul de mărfuri din porturile maritime din România. Creşteri de 8%
Atât traficul maritim, cât şi cel fluvial au înregistrat creşteri de 8%, cel maritim până la 24,24 milioane tone (faţă de 22,43 milioane tone în primele şase luni din 2020), iar cel fluvial a înregistrat o creştere de 7,9 %, până la 7,87 milioane tone, faţă de 7,29 milioane tone, cantitate înregistrată în ianuarie-iunie 2020.
Traficul de mărfuri din porturile maritime din România. Cereale
Traficul de cereale se menţine la aproximativ acelaşi nivel ca în anii anteriori, atingând aproape 11 milioane de tone în primul semestru.
Creşteri importante de trafic se regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: petrol brut, combustibili minerali solizi, minereuri de fier, produse metalice, minereuri, deşeuri neferoase.
Scăderi de trafic au fost raportate pentru produse petroliere, îngrăşăminte, seminţe uleioase şi fructe oleaginoase.
Citeşte şi MARVICON, specialiști în transporturi containere maritime