Trainart, companie românească specializată în servicii integrate de dezvoltare personală pentru segmentul corporate, are o nouă identitate vizuală și un nou concept de business. Astfel, campania de rebranding a companiei include introducerea unui nou slogan-viziune de business şi a unei sigle modernizate.
Sloganul, „Empowered.Resourceful.Spectacular”, reflectă caracteristicile naturale ale oricărei persoane de afaceri, pe care Trainart le descoperă și le dezvoltă printr-un proces unitar și integrat de coaching, training și dezvoltare prin tehnici regizorale.
„Era momentul unei schimbări, mai ales pentru că serviciile Trainart, aria de livrare și echipa s-au diversificat și s-au extins. Ne consolidăm prezenţa la nivel naţional şi suntem în discuții avansate pentru proiecte internaționale. „Empowered. Resourceful. Spectacular.” sunt cele trei trepte ale călătoriei profesionistului, dar și cele trei valori-cheie care îi susțin creșterea și, prin extensie, succesul organizației”,declară Adriana Boșcănici, fondator Trainart.
Logo-ul marchează separarea de fostul design Trainart și aduce în prim plan simbolului ochiului, un element uman și puternic în același timp, cu numeroase semnificații: ochiul este “oglinda sufletului”, dar și poarta de acces spre o nouă perspectivă asupra lumii, semn al progresului, al evoluției. Cromatica și caracterele folosite transferă identitatea Trainart pe o structurămodernă și simplă. Noua identitate vizuală cristalizează astfel ideologia brandului și evidențiază atributele sale diferențiatoare: implicare, seriozitate și flexibilitate.
Schimbarea imaginii Trainart este dată de intrarea companiei într-o nouă etapă de dezvoltare. Înfiinţată în anul 2006 ca o companie axată exclusiv pe servicii de training softskills, Trainart oferă acum servicii integrate de coaching-training-dezvoltare prin tehnici regizorale, deține o echipa de 8 traineri și se pregătește să livreze servicii integrate în România și în alte țări din Europa.