Transelectrica a atribuit companiei Teletrans un contract în valoare de 4,6 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de mentenanţă a sistemului de contorizare locală la nivelul propriilor staţii electrice. Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă pe criteriul preţului cel mai scăzut. Valoarea contractului este de 4.559.798 lei, fără TVA.
Contractul nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice şi poate fi subcontractat.
Aşadar, având în vedere necesităţile companiei privind determinarea bilanţurilor de energie la nivelul nodurilor RET, asigurarea de date redundante pentru participanţii la pieţele de energie electrică, starea tehnică a sistemelor de contorizare (viaţa normată 8 ani, PIF între anii 2012-2013), faptul că au ieşit din perioada de garanţie, se impune efectuarea mentenanţei preventive şi corective specializată pentru menţinerea parametrilor de performanţă proiectaţi ai sistemelor de contorizare locală.
Citiți și despre:
Rezultate peste aşteptări pentru Transelectrica Transelectrica a anunțat rezultate financiare peste aşteptări, în 2014, pe fondul unei conjuncturi favorabile. Astfel, creşterea semnificativă a exportului de energie electrică (fluxuri anuale comerciale de […]
Câţi bani au fost investiţi în reţelele de energie electrică, în ultimii şase ani? În ultimii şase ani, investițiile în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice din România au ajuns la 9,7 miliarde lei, conform Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități […]
Câtă energie verde producea România, la finele lui 2016? Puterea instalată a producătorilor de energie din surse regenerabile totaliza 4.741 de MW la sfârșitul anului trecut, potrivit Transelectrica. Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 2.963,35 […]
Transelectrica: Consumul de energie, aproape de maximul istoric Consumul de energie electrică al ţării a depăşit luni, la ora prânzului, nivelul de 9.500 de MW, fiind aproape de cel istoric înregistrat în luna ianuarie 2017, potrivit datelor privind starea sistemului […]
Câte certificate verzi a emis Transelectrica pentru energia regenerabilă produsă în 2015? Transelectrica a emis 13,2 milioane de certificate verzi, pentru producătorii de energie din surse regenerabile pentru electricitate produsă în 2015, conform datelor OPCOM. Dintre acestea mai sunt disponibile […]