Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) organizează în data de 10 decembrie, între orele 10:00 – 14:00 un miting de protest în fața Guvernului, urmat de un marș în fața Primăriei Municipiului București și în fața Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
La acțiunea de protest vor fi mobilizate aproximativ 7.000 de autobuze, autocare și taxiuri care aparțin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane.
“Prezentăm scuzele noastre bucureștenilor pentru acțiunea de protest care va afecta circulați în zona centrală a orașului, însă aceasta este singura cale prin care autoritățile pot fi determinate să înțeleagă că instituțiile trebuie să fie în slujba cetățenilor și nu invers”, a declarat Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.
Confederaţia solicit consultări în regim de urgență între Autoritatea Metropolitană de Transport București (AMTB) și organizațiile reprezentative ale transportatorilor rutieri pentru întocmirea noului program de transport din zona metropolitană București, a criteriilor de atribuire și a metodologiei de punctare, în vederea atribuirii traseelor dintre Municipiul București și localitățile Județului Ilfov.
Totodată, lista revendicărilor mai cuprinde şi acțiuni drastice în cazul autobuzelor RATB care, în mod ilegal, efectuează transport de persoane în județul Ilfov tinand cont de faptul ca potrivit legilor in vigoare ele nu pot depăşi raza administrativa a Municipiului Bucuresti şi urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate și aprobate în Comisiile de dialog social (HG 69), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare;
În acest sens, COTAR are următoarele solicitări:
– schimbarea urgentă a algoritmului de calcul a poliței RCA, după criterii relevante profilului de risc al asiguratului
– posibilitatea de a fi efectuată reparația unui autovehicul în cazul unui eveniment rutier acoperit de o poliță RCA, în baza propriei asigurări RCA, ulterior, asigurătorul RCA care a achitat dauna să aiba posibilitatea de regres asupra asigurătorului RCA a persoanei vinovate.