Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului să inițieze cât mai rapid noua procedură de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri, altfel câștigul la bugetul de stat va rămâne doar pe hârtie deoarece consumul de motorină va migra în țările învecinate.
De asemenea, asociaţia a solicitat asociațiilor profesionale de transport rutier din Statele Membre care rambursează acciza (Spania, Franța, Italia, Belgia, Ungaria și Slovenia), cât și Comisiei Europene, să precizeze cum este transpusă Directiva 96/2003 în legislația națională specifică, respectiv dacă este considerată ajutor de stat rambursarea accizei deasupra pragului minim comunitar stabilit de art. 7.2 al Directivei 96/2003 (combustibil profesional) sau doar sub acest prag.
Până în prezent, UNTRR a primit răspunsuri de la ASTIC-Spania, FNTR-Franța și ANAV-Italia. Cele trei asociații au precizat că în Spania, Franța și Italia, schema de rambursare a accizei este implementatã de foarte mulți ani fără a fi considerată ajutor de stat, pentru că se respectã prevederile Directivei 96/2003, iar după rambursarea accizei nu s-a coborât niciodatã sub pragul minim comunitar.
În condițiile aplicării supraaccizei de 32 de bani/litru la carburanții auto din lunile septembrie și octombrie a.c., transportatorii români sunt dezavantajați în competiția cu ceilalți transportatori, în special est-europeni, motivat de handicapul creat de supraacciza aplicatã.
Prin aplicarea supraaccizei transportatorii români au cel mai ridicat cost fațã de țãrile din jur, costul motorinei în România fiind de 0,94 euro/litru fãrã TVA.
UNTR mai precizează că un camion consumă minim 3.000 litri și până la 6.000 litri de motorinã lunar, iar o diferență de 5 eurocenți urcã costul de operare al unui transportator român cu minimum 1.800 euro anual pânã la 3.600 euro, iar o diferențã de 10 eurocenți pe litrul de motorinã urcã costul de operare cu 3.600 euro pânã la 7.200 euro anual pentru fiecare camion din România, aspect care va reduce drastic competitivitatea firmelor de transport rutier din România în raport cu țãrile din jur.
Într-un an de zile fiecare camion care efectueazã transport internațional aduce aproape 35.000 euro în taxe și impozite directe și indirecte, iar autovehiculele care opereazã la nivel național aproape 100.000 lei – accizã, TVA, carburant, achiziție piese, întreținere, taxe salarii.
Fiecare camion care nu mai alimenteazã în România aduce pierderi indirecte bugetului de stat de 20 de ori mai mari decât sumele potențiale de restituit din supraaccizã.
Aşadar, UNTRR își exprimã sprijinul pentru adoptarea cât mai rapidă a unui mecanism de rambursare a accizei suplimentare într-o formã îmbunãtãțită față de sistemul precedent, și cu o valoare rambursatã de minimum 5 eurocenți/litru, pentru a menține un cost al motorinei pentru transportatorii rutieri români la același nivel cu Ungaria.