Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenția că proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale afectează cel mai mult cele peste 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masă maximă autorizată între 3,5 tone și 12 tone (cu maximum 3 axe, inclusiv) din România.
Astfel, transportatorii vor trebui să plătească tarife de rovinietă pentru o zi de 12 euro, în creștere cu 33% de la 9 euro pentru vehiculele de și peste 12 t (cu maximum 3 axe, inclusiv), cu 71,42% de la 7 euro pentru vehiculele între 7,5 – 12t și în urcare cu 200% de la 4 euro la 12 euro pentru vehiculele între 3,5 – 7,5t.
Cele peste 100.000 de autovehicule de transport marfă de peste 12 t (categoria F), vor plăti 12 euro în loc de 11 euro la vinieta de o zi, iar pentru rovinieta de 30 zile această categorie de autovehicule va plăti cu 5 euro în plus de la 55 la 60 de euro.
În principal, creșterea valorilor rovinietelor prin proiectul menționat afectează cel mai mult autovehiculele din categoria C (între 3,5 – 7,5t) și apoi autovehiculele din categoria D (între 7,5 – 12t).
Proiectul publicat nu vizează nicio modificare pentru valorile rovinietelor pentru autoturisme (categoria A) și nici pentru autovehiculele de transport persoane indiferent de numărul de locuri, sub sau peste 23 locuri (categoriile G și H).