În al doilea trimestru al acestui an, la nivel mondial, tranzacţiile din sectorul energetic şi al utilităţilor au atins un nivel maxim al ultimilor patru ani, valoarea tranzacţiilor dublându-se faţă de primul trimestru. Astfel, s-au întregistrat trantazacţii de 58,1 miliarde dolari, în timp ce volumul acestora a avansat cu 32%, se arată în raportul trimestrial “Power transactions and trends”, publicat de către EY.
“Dinamica tranzacţiilor din sectorul energetic şi al utilităţilor a cunoscut un vârf în trimestrul al doilea 2014, cu 128 tranzacţii închise, totalizând o valoare de 58,1 miliarde dolari. Trimestrul a fost dominat de mega-tranzacţii, 12 dintre acestea depăşind valoarea de 1 miliard dolari fiecare, topul fiind condus de fuziunile dintre corporaţii americane, procesul de privatizare din Turcia şi procesul de consolidare din segmentul generării de energie în Rusia”, precizează specialiştii EY.
Investiţii în creşterea infrastructurilor energetice
Creşteri ale vânzărilor de active în sectorul energetic şi al utilităţilor vor continua să se înregistreze în condiţiile în care autorităţile guvernamentale din diferite zone geografice ale lumii sunt interesate să investească în creşterea infrastructurilor energetice, dar nu înainte de a-şi consolida balanţele financiare.
În plus, raportul mai arată că situaţia economic dificilă din Uniunea Europeană a generat, în ultimii doi ani, oferte de vânzare de active deţinute de ţările member, iar tranzacţiile potenţiale rezultate se aşteaptă să genereze oportunităţi pentru investitori din afara Europei, cum ar fi cei din China şi Australia.
De asemenea şi Turcia urmează calea privatizărilor, iar activitatea considerabilă din zona fuziunilor şi achiziţiilor din trimestrul al doilea al acestui an a condus la tranzacţii de 4 miliarde dolari cu active de generare.
“Reformele din China realizate prin privatizare au dus la perspectiva transferului prin tranzacţii a unui număr mare de proiecte naţionale de la guvernul chinez către investitori privaţi. Pentru investitorii străini, însă, competiţia directă cu cumpărătorii de pe piaţa locală se va dovedi o adevărată provocare şi, de aceea, alianţele cu jucătorii locali vor avea cele mai mari şanse de succes”, au mai spus reprezentanţii EY, în raport.
America de Nord – record al ultimilor cinci ani
În perioada analizată, nivelul de tranzacţii din America de Nord a atins un record al ultimilor cinci ani, ajungând la o valoare de 35,5 miliarde dolari, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă faţă de valoarea de 6,46 miliarde dolari înregistrată în primul trimestru.
Avansul s-a datorat, în cea mai mare parte, mega-fuziunilor de pe piaţa SUA, şase dintre ele depăşind ca valoare 1 miliard dolari.
Nivelul de activitate a cunoscut un vârf şi în regiunea Asia-Pacific, cu 38 de tranzacţii în trimestrul al doilea, în creştere faţă de cele 21 de tranzacţii din primul trimestru, în vreme ce valoarea tranzacţiilor s-a dublat, atingând 7,9 miliarde dolari. Consolidările de pe piaţa chineză au reprezentat jumătate din activitatea legată de fuziuni şi achiziţii din regiune.
Europa, o dinamică negativă
În schimb, Europa a înregistrat o dinamică negativă a activităţii de tranzacţionare. Astfel, în vreme ce numărul de tranzacţii a rămas constant, valoarea lor a scăzut cu 29%, atingând 12,4 miliarde dolari, faţă de cele 17,4 miliarde dolari înregistrate în trimestrul 1. .
„Pe măsură ce acest sector se transformă într-o industrie a serviciilor în cadrul căreia informaţia joacă rolul de conducere, inovaţiile, noile tehnologii şi noii intraţi pe piaţă vor deveni elementele cheie luate în calcul la şedinţele de analiză a activităţii din cadrul companiilor. Ne aşteptăm ca evoluţiile de natură disruptivă şi consolidările pe scară largă din acest sector să întărească un an care promite a fi unul extrem de pozitiv pentru domeniul energetic şi al utilităţilor.”, a spus Matt Rennie, Global Transactions Power & Utilities Leader în cadrul EY.
Perspectivele sunt pozitive
Legat de evoluţia viitoare a acestui sector, specialiştii EY consideră că nivelul de activitate va rămâne crescut, în condiţiile în care în mai multe zone geografice se desfăşoară procese de reformă a pieţei şi de separare a activelor de distribuţie şi furnizare, pe măsură ce tot mai multe autorităţi de reglementare încearcă să reducă nivelurile de ineficienţă şi în timp ce guvernele caută surse noi de capital pentru finanţarea dezvoltării infrastructurii.
Prin urmare, perspectiva pentru tranzacţiile din acest domeniu continuă să rămână pozitivă pe perioada următoarelor şase luni.
“În sectorul energiei electrice sunt posibile tranzacţii semnificative în perioada următoare. Poate România ar trebui să pregătească o legislaţie care să permită entităţilor controlate de stat să participe în astfel de tranzacţii, atât în domeniul energiei convenţionale cât şi al energiilor regenerabile. Investiţiile în infrastructura de transport rămân o prioritate absolută atât în domeniul energiei electrice cât şi al gazelor naturale,” a afirmat Valeriu Binig (foto), Partener, Energy Industry Leader, EY România.