Trenuri Metropolis

Trenurile Metropolis ajung pe Magistrala 5 a metroului bucureştean

04.11.2020

Trenuri Metropolis. Alstom a anunţat că a câştigat un contract atribuit de către Metrorex SA, operatorul reţelei de metrou din Bucureşti, pentru a asigura un total de până la 30 de trenuri Metropolis pentru noua Magistrală 5, livrate în două tranşe.

Trenuri Metropolis. Valoarea contractului

Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane euro. Acest contract poate fi extins cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, valoarea totală a proiectului putând ajunge la 240 de milioane euro.

Acesta este primul contract al Alstom pentru material rulant în România.

Primul tren va fi livrat în mai puțin de 29 de luni şi va circula pe prima secţiune a Magistralei 5 de metrou, aflată deja în serviciul comercial. Celelalte 12 trenuri ale primului lot vor fi livrate imediat după omologarea primei unităţi, urmând ca lotul opţional de 17 unităţi să fie livrat pe baza unei cereri ferme din partea operatorului bucureștean.

Trenuri Metropolis. Ce spune conducerea Alstom

“Suntem foarte mândri de acest contract, deoarece vom vedea trenuri Alstom pentru prima oară în circulaţie în România. Competenţa de clasă mondială a Alstom în materie de soluţii pentru metrou este apreciată în întreaga lume de peste 30 de ani, iar acum şi pasagerii metroului bucureştean vor putea beneficia de ea. Suntem bucuroşi să vedem că este recunoscută în România şi expertiza Alstom în producţia de trenuri, nu doar cea de mentenanţă a materialului rulant,” a declarat Gabriel Stanciu, directorul general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Fiecare tren are 216 locuri

Fiecare tren are şase vagoane și 216 locuri într-o dispunere longitudinală şi asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi.

Metrourile au o configuraţie specifică, personalizată pentru metroul din Bucureşti:

  • caroserie din oţel inoxidabil
  • 114 metri lungime şi trei metri lăţime.

Acestea vor asigura o capacitate totală de 1.200 de pasageri/ tren. Configuraţia finală, culorile şi finisajele vor fi complet personalizate în conformitate cu cerinţele clientului, în etapa de proiectare.

Trenurile vor fi echipate cu tehnologia CBTC la bord. Astfel, acestea ar fi compatibile cu cea mai modernă tehnologie de semnalizare din calea de rulare.

Citeşte şi Cât aur deţine România şi cât valorează acesta? Datele BNR

 

Citiți și despre: