Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice din România, în primele 9 luni ale anului, a fost de 1,4813 milioane, iar totalul cheltuielior efectuate de aceştia a însumat 3,7324 miliarde lei, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul total de nerezidenţi cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice în trimestrul al treilea a fost de 641.200, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 1,5292 miliarde lei.
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 61,8% din total cheltuieli.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (41,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 38,2% din total cheltuieli. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (55%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (94,8% din totalul cheltuielilor pentru cazare).
Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 15,8%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,1%.
Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 39,7% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri (32,7%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 56,3% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 50,2% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în trimestrul 3, 46,1% si-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33% şi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (75,6% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 11,9% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 10,1% şi alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu 2,4%.