Stiri: Finante

Ajutor de stat pentru investitii strategice.

Un nou ajutor de stat pentru investiţii strategice

26.05.2021

Ajutor de stat investiţii strategice. Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor strategice pentru noi activități economice. Această schemă are o valoare de cel puțin 500 milioane lei.

Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii inițiale pentru noi activități economice ale căror costuri eligibile sunt în valoare de cel puțin 500 milioane lei, fiind elaborată în acord cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020.

Comparativ cu celelalte scheme de ajutor de stat administrate în prezent de Ministerul Finanțelor sau de alte autorități din România, noua schemă de ajutor de stat vizează atragerea de investiții în sectoarele economice considerate strategice datorită nivelului considerabil al investițiilor implicate.

Ajutor de stat investiţii strategice. Mesajul transmis de ministrul Finanţelor

“Lansez o invitație deschisă la consultare publică către toți partenerii de dialog care doresc să contribuie la operaționalizarea acestei noi scheme de ajutor de stat menite să atragă investiții strategice în noi tehnologii și inovare, cu cheltuieli eligibile de cel puțin 100 de milioane de euro. Pentru o dezvoltare economică durabilă, România are nevoie de know-how specializat și de investiții greenfield în facilități de producție din domenii strategice, precum produse electronice, aparate medicale, aeronave, care generează valoare adaugată mare și asigură o creștere a competitivității țării noastre pe piețele internaționale”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

În cadrul acestei scheme, pot fi finanțate cu ajutor de stat investițiile inițiale cu cheltuieli eligibile în valoare de cel puțin 500 milioane lei (aproximativ 100 mil. euro) constând în demararea unei unități noi sau diversificarea unei unități, în sectoarele economice care implică realizarea de produse cu valoare adăugată mare, cum sunt: fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea de aeronave și nave spațiale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, aparate și instrumente medicale și stomatologice etc.

Efectele crizei generate de pandemie

Implementarea schemei de ajutor de stat va ajuta la depășirea efectelor crizei economice produse de pandemia de Covid-19 prin:

  • creșterea competitivității
  • realizarea unor transferuri de tehnologie de ultimă oră și know-how în economia românească.

Acestea vor contribui atât la creșterea capacității productive, cât și la creșterea nivelului exporturilor la nivelul întregii economii, prin atragerea marilor companii cu o prezență globală în sectoarele economice strategice, care activează deja în Uniunea Europeană, dar și pe cele din afara acesteia și care, prin investițiile efectuate în economia românească, doresc să activeze în interiorul UE.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile pentru finanțarea:

  • costurilor cu active corporale și necorporale
  • costurilor privind construcțiile, aferente investiției inițiale

Ajutor de stat investiţii strategice. Bugetul total

Schema de ajutor de stat va fi implementată de Ministerul Finanțelor. Aceasta va beneficia de un buget total de 3.750 milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 750 milioane de euro. Bugetul mediu anual al schemei este de 750 milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 150 milioane de euro. Acordurile de finanțare vor fi emise în perioada 2021-2025. Plata ajutorului de stat se va realiza în intervalul 2022-2030.

Comisia Europeană va fi notificată cu privire la fiecare proiect de investiții cu cheltuieli eligibile peste valoarea de 50 milioane de euro. Acordurile pentru finanțare vor fi emise numai după obținerea Deciziei de autorizare.

Citeşte şi Ajutor de stat pentru motorină: Până când se pot depune cererile către APIA?