UniCredit Bank a primit distincția Best Private Bank 2019 în România. Recunoașterea a fost acordată de către Global Finance. În plus, UniCredit a primit același titlul și pentru Europa Centrală și de Est.
UniCredit Bank, Best Private Bank 2019 în România. Revista Global Finance
UniCredit a fost recunoscută de către revista Global Finance drept cea mai bună bancă de Private Banking din Europa Centrală și de Est în 2019. De asemenea, pentru prezența la nivel local, au fost premiate entitățile din România și Austria (cu Schoellerbank, în cea de-a doua). Ceremonia de premiere a avut loc la New York.
UniCredit Bank, Best Private Bank 2019 în România. Nevoile clienților
Câștigătorii sunt băncile care deservesc cel mai bine nevoile specifice ale persoanelor care au dețineri importante pe care caută să și le consolideze, prezerve și să le transmită mai departe.
Citește și TeCOMM București 2019 are loc pe 10 aprilie. Care sunt principalele subiecte dezbătute de către vorbitorii evenimentului
UniCredit Bank, Best Private Bank 2019 în România. Ce spune conducerea băncii?
“Sunt mândru de această recunoaștere a eforturilor și dedicării pe care echipa noastră continuă să le pună în slujba clienților noștri de private banking, oferindu-le acestora soluții de investiții inovatoare și relevante pentru ei. Prin ceea ce facem, ne străduim permanent să le oferim clienților noștri servicii de înaltă calitate și să ne consolidăm relațiile”, a afirmat Andrea Diamanti, Head of CEE Corporate and Investment Banking and Private Banking în cadrul UniCredit.
Citește și Deloitte România are un nou director de marketing. Ce experiență deține Ruxandra Băndilă
UniCredit Bank, Best Private Bank 2019 în România. Grupul este prezent în țara noastră prin următoarele divizii:
- UniCredit Bank
- UniCredit Consumer Financing
- UniCredit Leasing Corporation
- UniCredit Insurance Broker
- UniCredit Leasing Fleet Management
- UniCredit Services
Citește și Rezultate financiare OMV Petrom 2018. Grupul a anunțat o creștere de 64% a profitului din țara noastră