Urgent Cargus

Urgent Cargus îşi schimbă numele. Cum se va numi compania?

12.11.2020

Urgent Cargus anunță o nouă identitate vizuală. De asemenea, compania a decis şi schimbarea numelui din Urgent Cargus în Cargus. Procesul de rebranding este văzut ca un element important al strategiei internaționale de expansiune și dezvoltare a companiei, care, pe lângă noul nume, are și noi atribute care îi vor ghida activitatea.

Urgent Cargus. Planuri de viitor

Cargus a anunțat planurile de adaptare la nevoile actuale ale pieței și de îmbunătățire a serviciilor sale în următorii ani. Compania a investit peste 10 milioane euro în anul 2020 în infrastructură și tehnologie de curierat.

Cea mai mare pondere a investițiilor s-a concentrat pe eficientizarea proceselor operaționale, deschiderea unui nou centru de sortare în Timișoara, un proiect de extindere a capacităților în București și investiții în tehnologie.

Urgent Cargus. Ce spune CEO-ul companiei?

„Dezvoltarea continuă a sectorului de comerț electronic din România și a comportamentului consumatorilor față de cumpărături au generat noi standarde și fluxuri comerciale și credem că și companiile de curierat trebuie să investească constant pentru a se alinia acestor cerințe. Ca unul dintre liderii companiilor de curierat, Cargus face investiții semnificative în capacitatea sa de sortare și livrare pentru a asigura cel mai bun serviciu posibil clienților noștri ”, a declarat Jaroslaw Sliwa, CEO Cargus.

Centrul de sortare din Timişoara

O zonă strategică de investiții pentru Cargus în acest an a fost centrul de sortare din Timișoara. Acesta funcționează ca un punct de acces pentru coletele internaționale în rețeaua companiei, iar ca reacție la noile realități setate de piață, compania a anunțat în urmă cu o lună 1.000 de locuri noi de muncă.

Citeşte şi Black Friday 2020 EuroGsm. Ce reduceri sunt anunţate?

 

 

 

 

Citiți și despre: