Slide

Stiri: Sanatate

Vaccinul gripal VaxigripTetra pentru sezonul 2023/2024.

Câte vaccinuri anti-HPV au fost utilizate în România, în 2021?

02.11.2021

Vaccin HPV România. Ministerul Sănătăţii anunţă că din cele 40 000 de doze de vaccin anti-HPV care au fost cumpărate în anul 2021 de către Ministerul Sănătății, în cadrul Acordului – Cadru încheiat cu furnizorul, până la sfârșitul lunii septembrie a.c. au fost utilizate 12 698 de doze de vaccin.

Restul de 27 302 de doze de vaccin se află în cabinetele medicilor de familie (12 860 doze) și în stocurile direcțiilor de sănătate publică (14 442 de doze).

Solicitările părinţilor

Aceste doze sunt utilizate la persoanele eligibile, pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Solicitările sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare. În plus, trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.

Dacă într-un județ există mai multe solicitări față de stocul existent, se pot realiza redistribuiri până la următoarea achiziție.

Vaccin HPV România. Necesarul de doze

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila a solicitat direcției de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății să fundamenteze necesarul de doze pentru următoarea perioadă, astfel încât să poată fi încheiat și următorul contract subsecvent pentru suplimentarea numărului de doze.

Din 2021, Ministerul Sănătății a extins grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse și fetele cu vârsta între 14 – 18 ani, conform recomandărilor comisiilor de Epidemiologie și de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, precum și ale specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Până în acest an, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.

Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide, dar este și un tip de cancer care poate fi prevenit, scutind astfel femeile de imense suferinţe fizice şi psihice.

România se află încă pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitate prin cancer de col uterin. Ţara noastră are un risc de 6,3 ori mai mare.

Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin. Ministerul Sănătății încurajează părinții să solicite informații medicilor de familie și celor de specialitate cu privire la beneficiile acestui tip de vaccinare.

Citeşte şi Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă la fete până la 18 ani