Vaccinare gratuita HPV

Vaccinare gratuită HPV. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

17.01.2020

Vaccinare gratuită HPV. Ministerul Sănătății a anunțat că așteaptă din partea specialiștilor un plan de acțiune pentru creșterea încrederii populației în vaccinarea împotriva HPV. Astfel, cu sprijinul Biroului OMS pentru România, Ministerul Sănătății a reunit joi, 16 ianuarie 2020, într-un seminar de lucru, recunoscuți specialiști români și străini, pacienți, medici de familie pentru pregătirea unui plan de acțiune în vederea informării și educării populației cu privire la vaccinarea împotriva HPV, dar și în vaccinare în general.

Vaccinare gratuită HPV. Ce spune ministrul Sănătății?

“Suntem singura țară din Europa care mai discutăm despre introducerea vaccinării împotriva HPV. Ministerul Sănătății a reluat campania de vaccinare împotriva acestui virus, doar pentru fetele părinților care au cerut acest lucru și vrem să extindem campania atât pentru acestă categorie de vârstă, cât și pentru alte categorii de vârstă. După derapajul de acum 11 ani care a aruncat o umbră asupra vaccinării antiHPV, vrem să transformăm actuala campanie într-un succes. Echipa Ministerului Sănătății susține vaccinarea și urmărim adoptarea măsurilor care să crească acoperirea vaccinală pentru tot programul național”, a declarat Victor Costache.

Vaccinare gratuită HPV. 20.000 de doze de vaccin au fost deja distribuite

Ministerul Sănătății a distribuit în teritoriu primele 20 000 de doze pentru reluarea vaccinării antiHPV. Vaccinarea gratuită se face începând din această lună în cabinetele medicilor de familie. Aceasta se aplică pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani pentru care părinții au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea. De asemenea, sunt incluse și cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat.

Potrivit Acordului Cadru cu furnizorul pentru o perioadă de patru ani, pot fi cumpărate până la 2.100.000 doze.

Apelul către părinți

Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie. De asemenea, medicii de familie trebuie să informeze transparent și corect părinții cu privire la vaccinarea antiHPV.

Citește și Proiecte imobiliare 2020Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari în anul 2020

 

 

 

Citiți și despre: