Stiri: Sanatate

Vaccinarea copiilor cu varste între 5 si 11 ani.

Când începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani?

26.11.2021

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Pentru susţinerea ritmului de vaccinare şi atingerea indicelui de imunizare necesar limitării pandemiei COVID-19, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă administrarea vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani.

Măsura vine pe fondul întâlnirii extraordinare din Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) al EMA de astăzi, 25 noiembrie, în urma căreia a fost extinsă indicaţia de administrare a vaccinului Comirnaty la copiii cu vârste între 5 şi 11 ani. Precizăm că vaccinul Comirnaty produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech este deja aprobat pentru administrarea la populaţia de peste 12 ani.

Astfel, în urma finalizării evaluării datelor ştiinţifice, a fost emisă recomandarea potrivit căreia raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidităţi şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV-2. Reglementările menţionate se bazează pe studiile de siguranţă şi recomandările care arată că răspunsul imun rămâne maximal pentru beneficiari în cazul administrării vaccinului Pfizer împotriva COVID-19.

Beneficiile depăşesc riscurile

„În cazul vaccinării cu Comirnaty, beneficiile depăşesc riscurile, mai ales la copiii cu comorbidităţi care ar putea dezvolta forme severe de boală”, se arată în analiza efectuată de CHMP.

La copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, doza de Comirnaty va fi mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 micrograme comparativ cu 30 micrograme). Potrivit CHMP, vaccinul pentru copii ar putea fi disponibil după data de 20 decembrie a.c. Ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 micrograme) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 micrograme) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2).

Date privind eficienţa

Eficacitatea Comirnaty a fost calculată la aproape 2.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, care nu prezentau semne de infecţie anterioară. Aceşti copii au primit fie vaccinul, fie placebo. Din cei 1.305 de copii care au primit vaccin, trei au dezvoltat COVID-19, comparativ cu 16 din cei 663 de copii care au primit placebo. Aceasta înseamnă că, în acest studiu, vaccinul a avut eficienţă de 90,7% în prevenirea COVID-19.

Siguranţa şi eficacitatea vaccinului, atât la copii, cât şi la adulţi, vor continua să fie monitorizate îndeaproape, vaccinul fiind utilizat în campaniile de vaccinare din statele membre UE, prin sistemul de farmacovigilenţă al UE şi prin studiile în curs şi suplimentare efectuate de compania producătoare şi de autorităţile europene.

CNCAV manifestă preocupare pentru pregătirea cabinetelor de vaccinare, optimizarea platformei de programare şi a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare (RENV).

Totodată, vor fi elaborate procedurile şi instrucţiunile necesare, astfel încât procesul de vaccinare în rândul celor mici să se deruleze într-un mediu favorabil şi sigur, iar opinia publică va fi informată în timp util asupra datei la care acest proces va debuta în România. Premergător, pentru a veni în întâmpinarea populaţiei, în perioada următoare vor fi organizate evenimente de informare care să ofere răspunsurile necesare la principalele preocupări şi întrebări primite din partea publicului larg.

Soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei

Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reuneşte experţi la nivel european.

– vaccinurile pot preveni apariţia unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2;

– vaccinurile reduc semnificativ riscul de boală severă şi limitează răspândirea virusului;

– vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;

– vaccinurile reduc considerabil riscul de deces;

– vaccinurile împreună cu măsurile de protecţie non-farmaceutice sunt principalele căi de a limita efectele pandemiei.

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Este nevoie mai mult ca oricând să manifestăm solidaritate şi să alegem vaccinarea, pentru siguranţa noastră şi a celor dragi. Doar prin vaccinarea împotriva COVID-19 vom reuşi limitarea răspândirii virusului şi redarea şansei la viaţă celor mai vulnerabili dintre noi.

CNCAV asigură populaţia de transparenţă completă şi responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informaţiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil şi sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva coronavirus.

Citeşte şi Loteria vaccinării. Cum se fac înscrierile?