Warning: DOMDocument::loadHTML(): htmlParseEntityRef: no name in Entity, line: 29 in /home/jurnalul/public_html/www/wp-content/themes/jurnalul/functions.php on line 2878
Vaccinul antigripal. Per total, 989.456 de persoane din grupele de risc au fost vaccinate antigripal până la data de 24 noiembrie cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, a anunțat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Vaccinul antigripal. Cazuri de gripă raportate
În săptămâna 18 – 24 noiembrie s-a raportat un caz confirmat de gripă cu virus tip A, subtip (H1) pdm09.
În această perioadă, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute de căi respiratori superioare şi pneumonii) a fost de 86.002, cu 9% mai redus comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (94.527). Totodată, numărul este cu 1,6% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (84.603).
Vaccinul antigripal. Gripă clinică
Conform datelor existente, au fost raportate la nivel naţional 36 cazuri de gripă clinică, mai puţine comparativ cu cele raportate în săptămâna similară din 2018. Atunci erau raportate 50 cazuri.
De asemenea, au fost raportate şase cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu unul mai mult faţă de săptămâna precedentă şi cu două mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
Din fericire, nu a fost raportat niciun deces confirmat cu virus gripal.
Vaccinul antigripal. Începutul sezonului gripal
De la începutul sezonului gripal, au fost confirmate opt cazuri de gripă:
- patru cu virus AH3
- unul cu virus AH1
- trei cu virus B
Acestea provin din trei județe:
- Dâmbovița
- Iași
- București
Citește și Tot ce trebuie să știi despre vaccinarea antigripală
Anul acesta, Ministerul Sănătății a cumpărat un număr de 1.500.000 doze de vaccin gripal. Numărul este cu aproximativ 200 000 mai mare față de anul trecut. Astfel, urmează să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi. Aceasta vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.