Vânzări în creștere pentru Cesarom

13.09.2013

Grupul austriac Lasselsberger a înregistrat vânzări în creștere cu 15 la sută în primul semestru din acest an. Astfel brandul Cesarom, deținut de grupul austriac raportează o creștere în venituri, principalul atu al acestuia fiind reprezentat de achiziționările de plăci ceramice.

„Creşterea numărului de parteneri, cât şi investiţiile în modernizarea liniilor de producţie şi în dezvoltarea portofoliului prin producerea de gresie porţelanată reprezintă doar unii dintre factorii care au condus la o creştere a volumului de livrări“, a declarat Sergiu Apolzan, director de vânzări al Lasselsberger România, potrivit ediției electronice a Ziarului Financiar de astăzi.

Anul trecut afacerile Lasselsberger SA și Sanex au ajuns la circa 40 de milioane de euro, iar pentru anul curent austriecii preconizează un rulaj cel puțin similar. „Având în vedere rezultatele din primul semestru, proiecţia noastră bugetară va fi probabil revizuită în sens pozitiv“, a adăugat Apolzan. Lasselsberger deţine o fabrică la Cluj cu o capacitate de producţie de 6,7 milioane de metri pătraţi anual.

Cesarom activează pe piața din România din anul 1962, cand a fost înființată secția de obiecte sanitare. Compania a devenit în anul 2004 membru al grupului austriac Lasselsberger, acesta fiind unul dintre cei mai renumiți producători europeni și mondiali de plăci ceramice. Tot atunci, producătorul și-a schimbat numele în Lasselsberger S.A., dar a păstrat marca de produs Cesarom. În anul 2006, Cesarom a fost vândută grupului Roca.

Lasselsberger este cel mai mare producător de plăci ceramice de pe piața din România, unde a intrat la sfârșitul lui 2004, și activează prin intermediul a două firme, Lasselsberger SA și Sanex Cluj. Compania a închis anul 2008 fabrica din Lugoj, pentru ca în iunie 2009 să închida și unitatea de producție Cesarom din București. Singura fabrică rămasă în funcție este Sanex, din Cluj-Napoca.

Sursă: Ziarul Financiar

Citiți și despre: