Slide

Stiri: Constructii

Veka a finalizat preluarea Gealan

21.07.2014

Veka AG, unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de sisteme de profile din PVC pentru ferestre, uşi şi rulouri a încheiat cu succes procesul de preluare a competitorului său german Gealan Holding GmbH. Această achiziţie, ce implică preluarea tuturor subsidiarelor şi activităţilor Gealan din Europa, a primit aprobarea atât din partea Consiliul Concurenţei Federal, cât şi a instituţiilor omoloage la nivel european.

„Ȋn acest moment ne aflăm în plin proces de planificare a strategiei celor două branduri, acesta implicând o serie de evaluări interne și externe pentru identificarea tuturor oportunităţilor de dezvoltare. Achiziţia şi provocarea de a răspunde cerinţelor pieţei sub noua formulă reprezintă o importantă direcţie în viitoarea orientare strategică a grupului VEKA. Sunt sigur că nu doar clienţii, ci şi angajaţii identifică perspectivele extraordinare care ni se deschid. Prin motivaţia puternică, spiritul inovator şi strategia potrivită vom putea modela semnificativ, în următorii ani, sectorul profilelor de ferestre.”, a declarat Andreas Hartleif, CEO Veka AG.

Atât Veka, cât şi Gealan, vor continua să furnizeze produsele obişnuite şi îşi vor sprijini partenerii cu aceleaşi servicii cu care i-a obişnuit.

Astfel, Gealan va deveni o componentă de bază a unei strategii de piaţă bazate pe două mărci, o paletă independentă de sisteme de profile cu un portofoliu propriu de produse.