Vice presedinte ARPIM

ARPIM are un nou vicepreşedinte

19.01.2021

Vicepreşedinte ARPIM. Asociaţia Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) are un nou vice preşedinte. Astfel, Sévan Kaloustian a fost ales vicepreședinte al ARPIM, cu un mandat de doi ani, în cadrul celei mai recente Adunări Generale a organizației.

Prin această nouă funcţie, Managing Directorul al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România va continua întărirea misiunii companiei la nivel local, prin colaborare și dialog deschis cu autoritățile și stakeholderii din domeniul sănătății. Acest recent rol al lui Sévan Kaloustian în ARPIM îi va permite să-și aducă experiența internațională extinsă în beneficiul pacienților români.

Vicepreşedinte ARPIM. Experienţă

Având o experiență de peste 10 ani în industria farmaceutică, Sévan Kaloustian a avut un rol cheie în cadrul companiei Janssen, în facilitarea accesului pacienţilor la medicamentele inovatoare din portofoliul acesteia, ocupând diferite funcții în mai multe ţări. Acesta a absolvit un Doctorat în Farmacologie şi un program de masterat în farmaco-economie, ambele urmate în cadrul Universităţii Montreal, Canada, continuând apoi cu un program post-doctoral la Academia Sinica din Taiwan şi un curs de specializare digitală în cadrul Columbia Business School, New York.

Vicepreşedinte ARPIM. Ce spune Sévan Kaloustian

„Alegerea în poziția de Vice Președinte ARPIM mă onorează și reîntărește eforturile noastre spre un scop comun, acela de a contribui împreună cu noua conducere și colegii din ARPIM la construcția unui viitor mai sănătos pentru România. Johnson & Johnson România are un angajament de lungă durată în relația cu ARPIM, cu autoritățile române din domeniul sănătății, cu societatea și pacienții.

Misiunea noastră este clară și drumul nostru e trasat: vom lucra împreună pentru a continua creșterea accesului pacienților la medicamente inovatoare, avansând totodată efortul comun în privința taxei clawback, a modelului de stabilire a prețurilor, a predictibilității listei de rambursare a medicamentelor compensate și conturării unei legislații mai favorabile studiilor clinice.

Cu atât mai mult în aceste momente, este crucial să facem tot ce ne stă în putință pentru a alinia nevoile și drepturile pacienților români la nivel european, să ne asigurăm că beneficiază de cele mai bune tratemente medicale disponibile”, a declarat Sévan Kaloustian Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România.

Citeşte şi Piața de media din România va creşte cu 4% în 2021

 

Citiți și despre: