Slide

Energie

Viitorul mineritului este în spațiu

01.09.2015

Specialiștii cercetează cosmosul pentru a descoperi resurse valoroase. Nu este o noutate faptul că resursele naturale ale planetei sunt spre sfârșit, dar acest lucru nu este decât o nouă provocare pentru omenire, spun specialiștii.

Viitorul mineritului este în spațiu. Chiar dacă pare un scenariu rupt din filme, adevărul este că specialiștii deja au început să-și facă planuri în acest sens.

Companii specializate

Planetary Resources este o companie specializată în descoperirea metalelor rare în afara Pământului. Instituția a fost lansată de celebrul regizor James Cameron, un fost astronaut şi fostul şef al departamentului software de la Microsoft. Cei doi au drept obiectiv exploatarea minieră a asteroizilor. În spatele companiei însă sunt alte nume celebre, precum Larry Page sau Eric Schmidt din cadrul Google, Charles Simonyi, fost astronaut şi director Microsoft sau Ross Perot Jr., un important jucător mondial de pe piața IT.

Oficialii companiei spun că asteroizii vor juca un rol important în dezvoltarea unei adevărate economii a spațiului cosmic, iar omenirea va reuși peste ani să se extindă în spațiu. Acest lucru nu este decât primul pas, întrucât cu ajutorul tehnologiei oamenii vor reuși să extragă metale rare din asteroizi.

Compania dorește să trimită telescoape speciale în spațiu, care vor oferi informații exacte despre asteroizii prezenți între Lună și Pământ. După ce aceste detalii vor fi cunoscute, navele cu lasere realizate de Planetary Resources vor aduna toate informațiile necesare cu privire la cum se poate desfășura o acțiune de extragere a materiei din asteroizi. Cercetările sunt atât de evoluate, încât reprezentanții companiei sunt siguri de faptul că până în anul 2020 se vor face deja primele opriri interplanetare în acest scop.

Estimările oficiale Planetary Resources arată că există asteroizi de unde se poate extrage platină. Este vorba despre o cantitate mai mare decât întreaga rezervă existentă în prezent pe Terra. Concret, asteroidul 16 Psyche, ce măsoară 200 de kilometri, poate conține până la 17 milioane de miliarde de tone de nichel, fier. Această cantitate se echivalează cu necesarul omenirii pentru milioane de ani.

Deep Space Industries este o altă companie care investește într-o economie în spațiu. Societatea are în plan ca anul viitor să lanseze camere video speciale. Acestea sunt numite FireFlies, ele vor trimite informații care ajută analiștii să afle mai multe despre asteroizii din jurul Pământului și, nu în ultimul rând, despre compoziția acestora. Finanțarea totală a acestei acțiuni este de peste 20 de milioane de dolari, iar oficialii companiei spun că mai bine de jumătate din bani reprezintă sponsorizări și sume de bani din contractele de finanțare cu instituțiile publice.

Acesta este doar primul pas al Deep Space Industries. În 2017 se dorește lansarea unei nave de dimensiuni mari care va prelua, timp de doi, trei ani, probe pentru analize, iar etapa următoare este stabilită în 2019. Atunci se va crea un dispozitiv special care va captura asteroizii importanți pentru cercetători. Odată ce aceștia sunt stabilizați în jurul Pământului, compania dorește să înceapă minarea pentru nichel și fier.

Dacă cercetările vor continua în acest ritm și totul este conform planurilor realizate, într-un deceniu compania va putea obține metale și alte materiale prețioase din rocile din spațiu. Toate acestea se vor utiliza ulterior la construirea de platforme de mari dimensiuni care vor înlocui sateliții de comunicații și, într-un final, toate dispozitivele vor transmite energie spre Pământ.

Resursele de pe Lună 

Se crede faptul că cele mai multe dintre elementele rare de pe Pământ vin din spațiu. A ajunge pe Lună și a utiliza toate resursele pe care le oferă este o nouă paradigmă pe care cercetătorii o aduc în atenția tuturor, iar companiile specializate sunt sigure de faptul că în viitor economia globală se va schimba radical.

Moon Express Inc. este una dintre aceste companii. Cu scopul de a explora resursele de pe Lună, compania mizează pe extragerea de minerale și elemente chimice rare. Cu ajutorul unui vehicul de tip “hovercraft”, ce măsoară 1.5 pe 1.5 metri, Moon Express Inc. vrea să exploreze spațiul. Oficialii susțin chiar că atunci când toate sistemele vor fi puse la punct oamenii vor avea posibilitatea de a trimite diferite obiecte pe lună. Sumele de bani adunate din aceste activități vor fi utilizate ulterior la dezvoltarea cercetărilor în acest sens. 

Combustibilul viitorului – Heliu 3

Heliul 3, izotop natural al heliului, se găseşte pe Lună, iar cercetătorii spun că odată ce această resursă va fi exploatată, necesarul pentru cel puțin 10.000 de ani pe Pământ va fi acoperit.

Este o oportunitate imensă. De la uzine, la companii care produc energie, toate instituțiile pot folosi cu succes Heliu 3, dar pe Pământ acesta este foarte rar. Pe Lună însă, el este absorbit de solul selenar.

Analiști din cadrul Universității Tamkan din Taiwan spun că substanța poate fi extrasă prin încălzirea prafului selenar până la 600 de grade Celsius, iar potențialul nu are limite.

Statele interesate nu s-au lăsat așteptate, astfel că autoritățile din China și-au anunțat deja deschis faptul că vor să investească în planuri concrete în această direcție. Chiar dacă Luna nu este deținută în prezent de nicio țară, investițiile serioase în cercetări care au drept scop valorificarea resurselor de pe Lună nu s-au lăsat așteptate.

Potrivit specialiștilor internaționali, cercetările și realizarea unei tehnologii eficiente care poate realiza o fuziune nucleară la nivel industrial ar costa aproximativ 20 de miliarde de dolari. Mai mult decât atât, timpul necesar se întinde pe parcursul a două decenii.

Cu toate că investițiile sunt unele foarte ridicate, iar timpul de finalizare pentru proiectele cercetătorilor este unul pe măsură, specialiștii văd o oportunitate imensă în exploatarea care nu are granițe, iar pe viitor vom putea vorbi concret despre beneficiile unei exploatări masive ce nu are loc pe Pământ.