Compania Volvo Trucks a dezvoltat un nou camion autonom, care poate crește semnificativ productivitatea pentru cultivatorii brazilieni de trestie de zahăr. Autocamionul este folosit pentru a transporta trestia de zahăr abia recoltată, fiind direcționat cu mare precizie pe câmp, evitând astfel distrugerea plantelor tinere, care vor forma recolta anului următor.
La ora actuală, se pierd aproximativ patru procente din recoltă în contextul în care se trece cu autocamionul peste plantele tinere, iar solul este tasat de maşinile aflate în mișcare. Mai exact este vorba de zeci de mii de dolari pierduți la nivelul veniturilor realizate de fiecare autocamion într-un sezon.
„Cu ajutorul soluției Volvo Trucks, putem crește productivitatea nu doar la nivelul unei singure culturi, ci pentru întregul ciclu de producție a fabricii de trestie de zahăr, care durează cinci, până la șase ani”, explică directorul de finanțe și achiziții de la Santa Terezinha, Paulo Meneguetti.
Trestia de zahăr este adusă, în prezent, de pe câmp cu ajutorul mașinilor de recoltat și al autocamioanelor controlate manual, care se deplasează alăturat, la viteză redusă. Aşadar, în momentul în care un autocamion este încărcat complet și pleacă să descarce, un altul i se alătură mașinii de recoltat și procedeul se repetă. Marea provocare pentru șoferul de autocamion este reprezentată de sincronizarea cu viteza mașinii de recoltat și, în același timp, să se concentreze în întregime asupra conducerii pe propriile urme, pentru a nu strivi plantele din apropiere, care vor deveni recoltele anului următor.
Prin urmare, Volvo Trucks a rezolvat această problemă prin intermediul unui sistem de asistență pentru șofer care automatizează conducerea.
„Prin intermediul acestei soluții, vom putea, în curând, să creștem în mod semnificativ productivitatea clienților noștri din industria trestiei de zahăr. În acelaşi timp, vom îmbunătăți condițiile de lucru și siguranța șoferilor. La rândul său, acest aspect va face ca activitatea să devină mai plăcută, iar recrutarea și motivarea șoferilor să devină mai ușoare”, susține Wilson Lirmann, președintele Volvo Group America Latină.