Telecomunicatii

WhisperMe, aplicație dezvoltată în România

01.05.2017

O echipă de programatori din Iași a creat o aplicație dedicată cititului pe buze. Cititul pe buze nu este doar o activitate distractivă, uneori poate reprezenta o abilitate care poate fi de ajutor în orice domeniu. De acest lucru și-a dat seama o echipă de programatori din cadrul Codefy Software din Iași – o firmă de programare și web development – care a creat o aplicație dedicată cititului pe buze – WhisperMe.

Aplicația este, de fapt, un joc interactiv care îi învață pe utilizatori să citească pe buze. Ideea aplicației a pornit de la viralul Whisper Challenge, mediatizat de The Tonight Show cu Jimmy Fallon.

„WhisperMe este un joc interactiv pentru smartphone-uri. Conceptul jocului este foarte popular în Statele Unite și ne așteptăm să prindă excelent și la publicul din România”, susține Călin Ichim, Content Marketing & PR, Codefy Software.

„Ne-am dorit să creăm mai mult decât un alt joc pentru smartphone. Ne-am gândit că cei care experimentează WhisperMe pot exersa și perfecționa un skill nou, care s-ar putea dovedi folositor în viitor. Am mizat pe interesul și abilitatea oamenilor de a învăța lucruri noi într-un mod distractiv, iar până acum putem spune că a avut succes”, declară Călin Ichim, Content Marketing & PR, Codefy Software.

Ce este și cum funcționează WhisperMe

WhisperMe este un mod distractiv de îmbunătățire a vocabularului, precum și de a învăța o abilitate nouă. Unică pe piață în momentul de față, aplicația are două versiuni: una în română și una în engleză.

Aceasta funcționează extrem de simplu: un cuvânt este mimat, iar utilizatorul trebuie să îl ghicească. Cuvântul poate fi vizionat de câte ori este nevoie, până este găsit cuvântul potrivit, fiecare răspuns corect fiind răsplătit, în funcție de complexitate, cu un număr de credite.

Aplicația este foarte simplu de folosit – utilizatorul poate viziona un tutorial în care îi este explicat modul în care funcționează aplicația. Poate opta pentru limba de preferință astfel încât experiența să fie completă.

„În cazul în care rămâi blocat, aplicația îți poate oferi trei tipuri de indicii: unul care îți dezvăluie tot cuvântul, unul care îți sugerează prima literă sau un indiciu despre numărul de litere pe care cuvântul îl are. Fiecare indiciu costă, așa că va trebui să gestionezi cu atenție creditele primite”, menționează Călin Ichim.

Aplicația se adresează tuturor celor care doresc să-și dezvolte abilitățile de citit pe buze. De asemenea, este o oportunitate de relaxare în timpul liber.

Principalele provocări întâmpinate

WhisperMe a fost dezvoltată în numai două zile, prima versiune fiind disponibilă inițial pe AppStore. Însă, în scurt timp, echipa de programatori a finalizat și versiunea pentru Android.

WhisperMe poate fi downloadat din Play Store și App Store

Aplicația este construită în jurul unui server ce răspunde la diferite request-uri, informațiile fiind salvate într-o bază de date pentru a putea personaliza aplicația în funcție de utilizator. De asemenea, dezvoltatorii încurajează utilizatorii să ofere feedback oricând pentru a putea îmbunătăți constant aplicația.

„În urma feedback-ului primit de la utilizatori, am adăugat diferite funcționalități menite să ușureze procesul de citire pe buze și să sporească entuziasmul”, completează reprezentantul Codefy Software.

Deși timpul în care a fost dezvoltată aplicația a fost relativ scurt, programatorii Codefy au întâmpinat și piedici, cele mai proeminente provocări fiind atât de natură tehnică, cât și de natură umană.

„În primul rând, ne-am dorit să oferim o experiență cât mai autentică, deoarece studiile ne-au indicat că este mult mai ușor să citești pe buze în limba maternă. Așadar, pentru varianta în engleză a trebuit să apelăm la serviciile unei persoane native din New York cu o dicție impecabilă. Aceasta ne-a ajutat să înregistrăm video-urile și să eliminăm orice potențial risc”, susține Content Marketing & PR din cadrul companiei dezvoltatoare.

În ceea ce privește impedimentul de natură tehnică, acesta a apărut din dorința echipei Codefy Software de a încărca video-urile pe device într-un timp cât mai scurt, indiferent de poziția pe glob a utilizatorului. De aceea, programatorii au fost nevoiți să le încarce de pe un server special.

Perspective de dezvoltare a aplicației

„Instalarea aplicației este gratis. Însă dorim să oferim o experiență completă și plăcută și de aceea oferim utilizatorilor posibilitatea de a cumpăra pachete de “coins” cu ajutorul cărora pot primi indicii în cazul în care rămân în impas. Avem setate “push notifications” care îi reamintesc utilizatorului să joace și să încerce și să treacă la următorul nivel”, mai spune Călin Ichim, Content Marketing & PR, Codefy Software.

Momentan, WhisperMe este disponibilă doar vorbitorilor de limba română și engleză. Aplicația este gratuită și are, în prezent, aproximativ 5.000 de download-uri, majoritatea utilizatorilor fiind din Statele Unite, România și Brazilia.

WhisperMe are aproximativ 5.000 de download-uri, majoritatea utilizatorilor fiind din Statele Unite, Brazilia și România

În România sunt 1.000 de oameni care folosesc aplicația zilnic, lucru încurajator, care determină compania să aducă noi funcționalități. În plus, pentru viitor, Codefy Software dorește să integreze mai multe limbi de utilizare.