Wizz Air Timisoara

Noi rute din Timișoara, anunțate de Wizz Air

17.01.2019

Compania aeriană Wizz Air a anunțat o nouă etapă de extindere a rețelei de transport din Timișoara, prin alocarea unei aeronave Airbus A320 adiționale și adăugarea a patru noi rute bazei locale. De asemenea, compania a anunțat și creșterea frecvențelor pe unele dintre cele mai populare rute existente.

Wizz Air Timișoara. Investiție de 100 milioane de dolari

Noul Airbus A320 se va alătura flotei Wizz Air de la Timișoara în septembrie 2019. Aeronava reprezintă o nouă investiție WIZZ în România, de peste 100 de milioane de dolari, și va crea 35 de noi locuri de muncă în cadrul companiei.

Wizz Air Timișoara. Ce spune conducerea companiei aeriene?

„Suntem încântați să anunțăm alocarea celei de-a treia aeronave la baza din Timișoara. Această investiție înseamnă mai multe locuri de muncă în România în cadrul Wizz Air, dar și multe oportunități accesibile de călătorie pentru clienții români. Mai mult, înseamnă și mai multe rute interesante spre Europa, cu acces facil la din ce în ce mai multe destinații pentru pasagerii din Timișoara. Sperăm că cele patru noi zboruri din Timișoara către destinații interesante cum ar fi Billund în Danemarca, Baden-Baden și Nuremberg în Germania și Sheffield în Marea Britanie vor fi bine primite de pasagerii noștri. Suntem siguri că noile curse vor aduce și mai mulți călători internaționali și vor consolida relațiile de business dintre România și restul Europei”, a spus Tamara Vallois, Head of Communications la Wizz Air, în cadrul unei conferințe de presă la Timișoara.

Odată cu sosirea noii aeronave la Timișoara, flota Wizz Air din țara noastră va crește la 27 de avioane. Dintre acestea, trei sunt la baza din Timișoara.

Wizz Air Timișoara. 9,5 milioane de locuri la vânzare în 2019

Creșterea flotei va spori capacitatea Wizz Air în România cu 10,5% față de perioada anterioară. Astfel, aceasta va ajunge la 9,5 milioane de locuri la vânzare în 2019.

Din septembrie 2019, cele mai noi zboruri Wizz Air vor conecta Timișoara cu Billund, încântătorul oraș din inima Danemarcei, care este orașul de origine a renumitei companii Lego, două orașe interesante din Germania – Nuremberg cel plin de istorie, în stil gotic, și Karlsruhe/Baden-Baden, o destinație spa, de relaxare, situate la granița cu Franța, cu unele dintre cele mai atractive castele din țară, precum și cu Doncaster/Sheffield, în Marea Britanie, perla Epocii Victoriene.

Rute noi Wizz Air de la Timișoara:

  • Nuremberg
  • Doncaster/Sheffield
  • Billund
  • Karlsruhe/Baden-Baden

Wizz Air Timișoara. Ce spune conducerea aeroportului?

„Pentru Aeroportul Timișoara, introducerea acestor rute este bine-venită deoarece reflectă un interes al populației regiunii de vest pentru aceste destinații, dar și al locuitorilor din zonele deservite de cele patru aeroporturi pentru Timișoara. Partenerul nostru, Wizz Air, a făcut studii de piață și s-a consultat îndelung cu administrația aeroportului înainte de a lua decizia de a introduce aceste patru noi destinații și de a crește frecvențele pentru celelalte cinci. Ne dorim ca aceste curse să atragă nu doar români care doresc să călătorească spre aceste destinații dar și cetățeni din zona de deservire a acestor aeroporturi pentru a vizita zona de vest a României și viitoarea capitală culturală a Europei”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

Acesta a mai spus că Aeroportul Timișoara este legat de Wizz Air printr-o colaborare benefică. Dovada cea mai bună a colaborării este demonstrată de creșterea numărului de zboruri și destinații planificate pentru 2019.

Citește Grevă Complexul Energetic Oltenia. Decizia Guvernului

 

Citiți și despre: